STIHL lansează cel mai puternic motoferăstrău de serie din lume și alte 12 utilaje

0

Compania germană STIHL a introdus pe piața din țara noastră 13 utilaje noi destinate în principal zonei forestiere și îngrijirii spațiilor verzi. Printre acestea se numără cel mai puternic motoferăstrău de serie  din lume și motoferăstrăul destinat intervențiilor de salvare de tip “SMURD”. Utilajele aparțin următoarelor grupe de produse: motoferăstraie, motocoase,aspiratoare, măturătoare, pulverizatoare și motoburghie.

Cele mai multe utilaje noi sunt destinate lucrărilor profesionale, dar și folosirii casnice. Astfel, au fost completate vârfurile de gamă la motoferăstraiele puternice prin noile MS 661 și MS 880, cele mai mari utilaje de acest tip.

STIHL_MS661

MS 880 este recunoscut ca fiind cel mai puternic motoferăstrău de serie din lume. Are un motor de 121,6 cm cubi, funcționează cu 8,7 CP, iar lungimea tăieturii de 63 cm ajută la tăierea cu exactitate a lemnului de esență dură, în situațiile de urgență din păduri.

MPR STIHL

Folosit de către profesioniști

Cu un motor de 91,1 cm cubi și 7,3 CP, ferăstrăul MS 661, este folosit de către profesioniști la intervenții dificile în păduri. Este ecologic și economic datorită motorului în doi timpi cu tehnologie 2-MIX, care duce la o scădere a consumului de carburant cu 20% și cu până la 70% a emisiilor de noxe.

Pentru utilizatorii casnici STIHL a introdus în gama de ferăstraie electrice modelul MSE 210 C-BQ, alimentat la 220 V, cu eficienţă ridicată de tăiere şi ergonomie excelentă, pentru o muncă fără efort.

În premieră pentru România, STIHL introduce un super-ferăstrău, MS 461-R, destinat intervențiilor de salvare de tip “SMURD”, dar și combaterii incendiilor. Lanțul de ferăstrău este gândit special pentru astfel de operațiuni, cu blindaj din aliaj dur, iar puterea sa este enormă pentru domeniul de turație medie. Spre deosebire de motoferăstraiele obișnuite, motoferăstraiele de salvare sunt utilizate de cele mai multe ori în așa numita “tăietură de străpungere”. Vârful șinei pătrunde în materialul de tăiat și cu ajutorul unui limitator al adâncimii de tăiere, se stabilește foarte exact nivelul de străpungere.

STIHL_MS461R

O altă grupă de produse “îmbogățită” de STIHL în acest an este cea a motocoaselor. Astfel, au fost puse pe piață FS 94 C-E și FS 240, ambele fiind destinate întreținerii pajiștilor și peisagisticii. Acestea se folosesc inclusiv pentru tunderea culturilor pomicole și la îndepărtarea hățișurilor. Cele două utilaje sunt dotate cu motoare de generație nouă de tip 2-MIX, care produc 1,2 și respectiv 2,3 CP.

STIHL motocoasa_FS240

Printre cele mai importante produse noi destinate uzului casnic, dar și profesional sunt aspiratoarele STIHL din gama SE. Cele două modele nou apărute SE 62 și SE 62 E  pot fi folosite pe suprafețe umede sau uscate atât acasă, dar mai ales în ateliere sau de către firme care prestează servicii de curățenie.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here