8 alternative la tablourile pe perete

0

Unul dintre primele lucruri pe care le poţi face pentru a adăuga o notă personală spațiului tău este să decorezi pereţii cu lucrurile tale. S-ar putea să fie vorba de fotografii, ar putea fi diplome sau chiar opere de artă. CasoTeca îţi spune 8 alternative la tablourile pe perete.

Fotografiile, posterele sau diplomele vin toate puse cu ramă. Însă, dacă termenul varietate te defineşte, iată câteva variante de obiecte de decor pe care le poţi pune pe perete. Transformi astfel un spaţiu plictisitor, într-unul interesant şi plin de viaţă.

Iată 8 alternative la tablourile pe perete care sigur vor da un aspect proaspăt locuinţei tale, fără să fie nevoie să te foloseşti de rame.

Tapiserii

Folosite în trecut pentru pereții mucegăiţi din castelele vechi, tapiseriile de perete au revenit recent în atenţia designerilor de interior. Cele lucrate de mână sunt o alternativă la operele de artă şi tablouri . Ele adaugă o culoare unică şi textură oricărui spatiu din casa ta şi ocupă o suprafaţă bună din spaţiul peretelui. Dacă vrei să adaugi tapiserii pereţilor din casa ta, atunci ia în considerare amplasarea acestora pe holul de la intrare, pentru a pune accent pe o suprafaţă care de altfel nu este decorată. În acest fel, tu și toți musafirii vă veţi putea bucura de această priveliște unică pe măsură ce te treceți spre camera de zi, spre exemplu.

8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete

Coşuri

Atunci când planifici o poveste pentru perete, ia în considerare agățrea unor coșuri artizanale. Sunt atât de multe texturi diferite, modele si dimensiuni, care utilizate îndiverse combinații pot avea un impact vizual puternic în aproape orice cameră. Un aranjament dramatic, care să capteze privirea este ușor de obţinut. Pur și simplu asigură-te că aranjamentul este un amestec din aceste trei trăsături: dimensiune, culoare și model.

8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete

8 alternative la tablourile pe perete

Pălării

Pălăriile sunt în tendințele stilistice chiar acum. Deci, de ce să nu iei în considerare să-ţi transformi colecţia de pălării într-o declaraţie surprinzătoare? Iar dacă nu ai pălării, poţi să cumperi diferite modele şi mărimi. Acestea vor aduce un efect de  wow camerei tale. Pentru cel mai bun efect, selectează pălării care au o culoare similară sau nuanțe neutre.

8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete

Pături

De obicei, depozităm păturile atunci când este cald şi le folosim atunci când este frig. Însă pătura potrivită poate oferi un aspect perfect pentru pereți în orice moment al anului. Pe un perete mare, păturile sunt importante puncte focale într-o cameră. Sau poţi fi creativ/ă şi să foloseşti o pătură cu un model deosebit pe post de tăblie de pat în dormitor. Folosirea păturilor în decorul interior este o modalitate pefectă pentru cei care locuiesc la mansardă sau într-un apartament cu tavane înalte.

8 alternative la tablourile pe perete

Cârlige

Cârligele sunt o opțiune practică pentru a pune în scenă o poveste pe perete, dar au şi un dublu scop pentru casa ta, folosindu-le pe post de cuier sau drept suport pentru o ghirlandă cu becuri.  Ele pot fi atât un element de decor elegant, dar pot avea o utilizare funcțională a spațiului de perete. Există atât de multe opțiuni pentru cârlige pe piață, încât nu vei avea nicio limită în a le folosi.

8 alternative la tablourile pe perete

Farfurii

Dacă ai o colecţie de farfurii impresionante, atunci e timpul să spui o poveste şi să nu le mai depozitezi în dulap, unde nu le vede nimeni. Afișarea farfuriilor pe perete este un mod distractiv de a scoate în evidență colecția la care ai lucrat atât de mult timp.

8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete
8 alternative la tablourile pe perete

Oglinzi

În designul interior este un lucru binecunoscut, dar şi adevărat, că oglinzile fac dintr-un un spațiu mic unul  mai mare. Deci, de ce să nu creezi un perete cu oglinzi pentru a da amploare camerei? Poţi lua în calcul oglinzi mai mici, de diferite forme şi mărimi, pentru a face peretele şi mai interesant. Sau poţi folosi oglinzi de aceleaşi formă, dar mărimi diferite.

8 alternative la tablourile pe perete

Plante

Plantele sunt bune pentru tine și casa ta şi vin în atât de multe forme, culori si dimensiuni, încât este întotdeauna o idee bună de a avea câteva plante prin casă. Dacă vrei să aranjezi un perete cu plante, atunci trebuie să iei în calcul faptul că ai nevoie de plante suculente şi rezistente, care nu au nevoie de mult pământ. Poţi pune plante în bucătărie, dar şi în baie.

plante

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here