Adeplast: 6 milioane de mp de termosistem livrați în primele 6 luni. Piața se află pe un trend ascendent

0
Marcel Barbut, CEO AdePlast

Adeplast a înregistrat o creștere de 37% a livrărilor de termosistem IZOTHERM, în prima jumătate de an, atingând aproximativ 6 milioane de metri pătrați furnizați.

“Șantierele din București au atras cea mai mare cantitate, însă recuperează puternic orașe ca Bacău, Galați sau Sibiu. Fie că vorbim de termosistem sau de alte produse, practic nu există șantier la nivel național unde AdePlast să nu fie prezent ca furnizor”, declară Marcel Bărbuț, proprietar AdePlast.

O creștere spectaculoasă  pe termosistem a fost înregistrată și la export, unde evoluția față de anul trecut a fost de 137% pe acest produs.

“Creșterea se datorează închiderii unor contracte la care lucrăm de mult timp și de la care așteptăm ca până la sfârșitul anului să avem o evoluție a comenzilor între 200-300% și vorbim doar de termosistem. Produsele AdePlast și-au făcut loc încet-încet în Europa prin prisma calității certificate și iată că acum suntem prezenți constant cu termosistemul AdePlast pe piețe ca Ungaria, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Grecia și Marea Britanie. Pe unele dintre aceste piețe suntem chiar în căutare de manageri care să preia operațiunile de export, chiar acum derulându-se o fază de recrutare pentru zona europeană”, declară Alex Bărbuț, Export &  Development Manager AdePlast.

CITEȘTE ȘI Aeria Gold all-inclusive şi termosistemul, motoare de creștere pentru AdePlast

La nivel național piața termoizolațiilor se află pe un trend ascendent față anul trecut.

“Bucureștiul este campion la termoizolații și este firesc. Însă, sunt foarte multe orașe în țară unde astfel de lucrări nu s-au realizat deloc până acum. Și aici ne referim la orașe mici și medii, unde blocurile nu au suferit nicio intervenție de 40-50 de ani, reabilitările devenind deja stringente. Este un moment extrem de propice pentru ca administrațiile locale să își dea mâna cu asociațiile de locatari și cu cetățenii pentru a se face ceva consistent în acest sens, mai ales că alegerile s-au încheiat, iar noii edili trebuie să își demonstreze abilitățile pentru care au fost votați. Fondurile chiar nu mai sunt o problemă, iar produse de calitate la prețuri corecte pot fi accesate direct de la producătorii români. Prețul styrernului este afișat lunar la bursă, iar anul acesta a fost mult mai mic decât în anii trecuți. Asta face ca și costul de producție al polistirenului să scadă și prin urmare să se obțină prețuri foarte competitive la termosistemele bazate de polistiren”, explică Marcel Bărbuț.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here