Ce măsuri se pot lua pentru a avea apă mai bună de băut?

2
apa oligominerala

Datorită faptului că AQUA Carpatica s-a ocupat de o campanie referitoare la cantitatea de nitrați din apă, am revenit cu câteva sfaturi date de specialiștii de la AQUA Carpatica care au făcut următoarele declarații pentru CasoTeca:

Care zonă din România este cea mai poluată și care este cea mai puțin poluată?

În 2014 AQUA Carpatica a demarat campania Testul Purității care oferea oricui posibilitatea de a-și testa apa pentru a determina cu aproximație cantitatea de nitrați. Fie că era vorba de apa de la robinet, îmbuteliată, de fântână sau de râuri și lacuri, orice test oferea informații despre nitrații din apă, urmând ca aceste date să fie introduse într-un site dedicat unde se creea în mod interactiv o hartă a nitraților.

Rezultatele acestei campanii pentru apele de izvor, de râu sau de lac precum și cele de fântâni au indicat că zona Moldovei este una dintre cele mai vulnerabile la poluarea apei, iar zonele de munte și partea de Vest a României aveau rezultate mai bune. În general, poluarea cu nitrați apare cu precădere la sate unde fântânile nu sunt suficient de adânci sau de departe de o sursă de poluare directă (grajduri, grupuri sanitare) și în zone unde s-a practicat intensiv agricultură cu îngrășământ chimic.

Oricare zonă cu vulnerabilitate mare la poluare poate avea apă curată, așa cum se poate și viceversa, însă rezultatele au fost asemănătoare cu raportul Ministerului Mediului prin programul Controlul Integrat al Nutrienților.

 

Ce se poate face, care ar fi soluția pentru a avea apă mai bună de băut? Ce măsuri se pot lua?

Înainte de orice, dacă sursa este un puț sau o fântână, ea trebuie săpată cât mai adânc posibil, la cel puțin 50 de m pentru a accesa o pânză freatică de adâncime, deci mai puțin afectată de poluare. De asemenea, poziționarea acesteia este esențială: cât mai departe de surse directe de infiltrații în sol, într-un loc mai înalt (nu în vale).

Testarea periodică a apei de puț sau de fântână este cea mai bună soluție pentru a identifica toate problemele posibile ale apei potabile și a identifica o eventuală sursă de poluare, fie că este vorba de nitrați sau de alte elemente toxice ori microbiologice.

Fierberea apei nu elimină riscul contaminării cu elemente chimice, ci le concentrează, așadar, cel puțin pentru viitoarele mămici și bebeluși recomandăm consumul și prepararea hranei cu apă plată îmbuteliată dacă sursa de apă nu este 100% sigură în mod constant.

 

Ce concentrație de nitrați are Aqua Carpatica?

AQUA Carpatica plată cu sursa Băjenaru are o concentrație de 0.8 mg/l, sursa Haja are 1.85 mg/l, iar AQUA Carpatica natural carbogazoasă, sursa Păltiniș are 0mg/l fiind perfect pură. Limita maxim admisă pentru adulți în UE este de 50mg/l însă pentru gravide, bebeluși și copii mici limita maxim recomadată de medicii pediatrii din Europa și din țară este de 10mg/l.

 

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here