Cu pompele de căldură îți recuperezi investiția în câțiva ani

1

Pe timp de criză economică ne simţim constrânşi să căutăm soluţii care să ne asigure mai departe confortul financiar. În acest context, sursele alternative de energie devin tot mai populare printre români. Una dintre ele este cea geotermică, despre care s-a discutat mai puţin în comparaţie cu alte surse regenerabile. Să vedem ce presupune ea, cum funcţionează şi ce economii aduce.

Cu secole în urmă, oamenii care locuiau în regiuni cu potenţial geotermal ridicat se bucurau de energia pământului, folosind-o pentru diversele nevoi pe care le aveau. Odată cu evoluţia cercetărilor, la începutul secolului trecut au fost construite şi centrale care să facă posibilă folosirea acestei resurse la nivel industrial. Prima centrală de acest tip a fost instalată în 1911, în oraşul italian Larderello în Valle del Diavolo, iar următoarea abia în 1958 în Noua Zeelandă.

wairakei-geothermal-power-station

Centrala construită în 1958, Noua Zeelandă

Astăzi, datorită (r)evoluţiei tehnologiei acest tip de energie poate fi valorificat oriunde în lume, nu doar de către populaţiile ce trăiesc în zone cu potenţial geotermic ridicat. Aceste sisteme se bazează pe extragerea căldurii pe care o conţin rocile şi fluidele subterane aflate la câţiva kilometri în interiorul scoarţei terestre.

În acest moment au devenit larg accesibile pompele de căldură care extrag căldura din scoarţa terestră. Odată extrasă, ele fac posibilă folosirea acesteia pentru încălzirea locuinţei şi chiar răcirea cu costuri scăzute pe timpul verii. Există nenumărate sisteme pe piaţă care permit această dublă funcţie, unul dintre cei mai cunoscuţi producători fiind compania germană Viessmann, cu aproape un secol de experienţă.

În ce constă „secretul” posibilităţii de a-ţi transforma sistemul de încălzire în sistem de răcire la nevoie? Primul segment în adâncime al solului temperatura variază între 10° şi 16°C. Vara, când temperatura aerului este foarte ridicată, solul are o temperatură mult mai mică, pe când iarna temperatura solului este mai ridicată decât cea atmosferică. Pompele de căldură fac transferul de temperatură între sol şi aerul din locuinţă.

heizen_mit_naturwaerme

1- pompă de căldură; 2- boiler pentru prepararea apei calde menajere; 3- sondă verticală

Un astfel de sistem constă dintr-o unitate de schimb de căldură cu solul, o sondă îngropată în pământ, prin care circulă un fluid ce absoarbe ori cedează căldura solului. Mai conţine pompa termică propriu-zisă, care pune în funcţiune restul sistemului, şi un boiler pentru încălzirea apei menajere. În anotimpul rece, pompa va prelua căldura din sol şi o va transfera în aer. Vara, dat fiind că această căldură din sol nu va mai fi degajată în aer, va putea fi folosită pentru încălzirea apei, aducând economii suplimentare. Mai multe informaţii despre modul de funcţionare şi avantaje pe care le aduc aceste sisteme puteţi afla pe site-urile producătorilor.

Specialiştii în domniu susţin că folosind pompele termice şi având un sistem de izolaţie de calitate, costurile pentru agentul termic pot fi reduse până la 60% în timpul sezonului rece şi cu 90% în perioada caldă a anului.  Perioada de amortizare a investiţiei depinde de complexitatea şi tipul echipamentului folosit, dar este estimată în medie la 3-4 ani.

Vitocal 242-S_00006

Desigur, chiar dacă o nouă tehnologie îți face cu ochiul, un impediment în a o implementa este vechea instalație pe care o ai deja. Dar aceasta este o problemă ușor de rezolvat întrucât, majoritatea producătorilor moderni au conceput sistemele în așa fel încât să se completeze cu cele deja existente. Astfel, cu un sistem de încălzire bivalent veţi putea reduce atât costurile pentru energie, veţi proteja mediul, dar vă veţi asigura şi de eficienţa acestuia.

Surse foto: www.energyinformative.org, www.viessmann.ro

 

Pont CasoTeca: Pentru a fi tot timpul la curent cu stirile ia-ți o tabletă Asus, care are acum un super pret pe e-mag

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here