Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

0

Dacă ai în casă amidon de porumb şi nu prea l-ai folosit, e timpul să îl cauţi si să-l foloseşti la curăţenia în casă. Iar dacă nu ai aşa ceva în bucătărie, atunci poţi să-l cumperi de la magazine. O cutie de amidon de porumb de 200 de grame costă sub trei lei. CasoTeca îţi spune cum poţi curăţa cu amidon de porumb.

Amidonul de porumb este folosit în multe reţete ca agent de îngroşare pentru sosuri, budincă sau alte preparate. Totuşi, amidonul de porumb are şi întrebuinţări practice în casă şi te ajută să scapi mai uşor şi fără chimicale de petele dificile de pe canapeaua de piele, de exemplu. Iată mai jos cum poţi curăţa cu amidonul de porumb.

CITEŞTE ŞI Bicarbonatul de sodiu te ajută la curăţenia în casă, Utilizări uimitoare ale lămâii, Sarea de bucătărie te ajută la curăţenia în casă, Ce poţi face cu zațul de cafea şi 10 utilizări uimitoare ale hârtiei cerate.

Fie că e pată de cafea, de vin sau orice altceva, amidonul de porumb poate fi folosit cu succes la curăţarea grăsimii şi a petelor de pe covoare. Presară amidon peste pată, lasă-l o perioadă, iar apoi îndepărtează cu ajutorul unei perii.

De asemenea, înainte de a aspira covorul, presară amidon de porumb peste covor şi lasă pentru câteva minute. Aspiră apoi şi vei observa că amidonul a absorbit mizeria şi mirosul neplăcut.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Nimic nu e mai neplăcut decât să ai pantofi urât mirositori. Amidonul de porumb te ajută şi în acest caz. Presară pudra în interiorul pantofilor. Aceasta va absorbi mirosul neplăcut.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Şi petele de grăsime de pe haine sau de pe prosoapele de bucătărie pot fi îndepărtate uşor cu ajutorul amidonului de porumb. Nu trebuie decât să presari amidon de porumb peste pată, să laşi câtva timp, iar apoi să le speli normal.

Curate ca lacrima! Aşa vor arăta ferestrele tale dacă foloseşti amidonul de porumb la curăţenie. Fă un amestec de detergent pentru ferestre şi amidon de porumb, o raţie de 1 la 1, într-o găleată cu apă şi amestecă bine. Spală apoi ferestrele şi vei observa cât de curate devin.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Petele de cerneală şi sânge pot fi uşor îndepărtate tot cu amidonul de porumb. Fă o pastă din amidon cu apă, aplică pe pete şi freacă uşor. Lasă să se usuce la soare şi îndepărtează pasta cu ajutorul unei perii. Repetă procedura dacă este nevoie.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Cu siguranţă ai prin bibliotecă cărţi mai vechi, aşa că scapă de mucegaiul şi mirosul urât al cărţilor! Salvează cărţile şi paginile care sunt afectate de umezeală şi scapă de mirosul de mucegai cu ajutorul amidonului de porumb. Nu trebuie decât să presari amidon peste cărţi şi să laşi ca acesta să-şi facă treaba şi să absoarbă umezeala.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Poker, Whist sau orice alt joc, fie cu prietenii sau cu cei mici, duce inevitabil la murdărirea cărţilor de joc. Pune cărţile de joc într-o pungă de hârtie, adaugă două linguri de amidon de porumb şi scutură bine. Cu o cârpă curată curăţă cărţile şi continuă jocul!

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Dacă ai canapea sau fotolii din piele, poţi foarte uşor să le cureţi de petele de grăsime cu ajutorul amidonului de porumb. Înainte de culcare, presară pudra peste pete, lasă peste noapte, iar dimineaţa curăţă cu ajutorul unei cârpe. Această metodă este valabilă şi pentru petele de pe jacheta de piele.

Obiectele din argint, de la veselă la bijuterii, îşi vor recăpăta strălucirea cu ajutorul unei paste din amidon de porumb şi apă. Cu o cârpă moale aplică pasta peste obiecte, lasă să se usuce şi apoi îndepărtează pasta pentru a da strălucire argintăriei.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Apretarea rufelor este mai uşoară dacă foloseşti un amestec de amidon cu apă. Cu ajutorul unui spray, aplică amestecul peste rufe înainte să treci cu fierul de călcat peste ele.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Jucăriile din pluş ale celor mici pot fi şi ele curăţate cu ajutorul amidonului de porumb. Presară amidon peste jucărie şi pune-o într-o pungă de hârtie. Scutură bine punga pentru ca amidonul să ajungă pe întreaga suprafaţă a jucăriei. Lasă buburuza în pungă, peste noapte, iar a doua zi poţi să o cureţi cu o perie sau cu aspiratorul.

Cum poţi curăţa cu amidon de porumb

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here