Oraşul jucăuş. Strada pe care nu arunci umbra ta, ci a altuia

0

Un felinar stradal a fost modificat în aşa fel încât să proiecteze umbra înregistrată a pietonului care a trecut anterior prin spotul de lumină, de fiecare dată când cineva trece prin dreptul lui.

Proiectul a fost realizat studentul britanic la arhitectură Matthew Rosier şi designerul canadian Jonathan Chomko, câştigând premiul întâi în cadrul unui concurs menit să transforme oraşele englezeşti în unele mai jucăuşe.

Stâlpul de iluminat arată normal, însă este dotat cu o cameră care filmează în infraroşu care înregistrează umbrele celor care trec prin spotul de lumină.

Imaginile sunt procesate de un computer şi proiectate înapoi pe pavaj atunci când cineva trece prin dreptul felinarului, creând o umbră artificială.

2

În momentele în care nimeni nu trece prin dreptul felinarului, dispozitivul proiectează umbrele memorate de-a lungul zilei.

Opt astfel de felinare au fost instalate în oraşul Bristol, în ideea de a face urbea mai „jucăuşă” şi de a anima străzile mai puţin umblate.

3

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here