Vrei un gard viu ca-n filme? Uite ce unelte trebuie să folosești

02 martie 2016

STIHL anunță două noi utilaje inovative destinate celor care se ocupă de îngrijirea spațiilor verzi. Este vorba despre două modele de foarfeci pentru gard viu HS 82R și HS 82T. Această industrie a evoluat atât de mult în ultimii ani încât inginerii de la companiile care produc utilaje de îngrijire au trebuit să vină cu inovații care să surprindă în detaliu chiar și cele mai mici nevoi ale specialiștilor care îngrijesc spații verzi. Este și cazul celor două modele de foarfeci HS 82R și HS 82T. Diferența între ele este dată de rezultatul pe care utilizatorul dorește să-l obțină.

Spre exemplu, HS 82R este conceput pentru tăieturi puternice, viteza cuțitelor fiind una mică. În același timp, cu HS 82T se obțin tăieturi fine cu ajutorul vitezei mari a cuțitelor. Acest utilaj este folosit în special la operațiuni de design peisagistic care presupun obținerea unor detalii stilistice speciale. Cei doi foarfeci STIHL au motoare pe benzină de 1 CP, de generație nouă de tip 2-MIX, care asigură un consum de combustibil cu până la 20% mai redus, față de unul obișnuit. Tehnologia 2-MIX a fost concepută să fie prietenoasă cu mediul, astfel că un motor de acest tip poate emite cu până la 70% mai puține noxe față de unul standard.

foarfece de gradina Stihl HS82R_

Foarfeci de gard viu marca STIHL – HS82 R si HS 82 T

Echipele STIHL care concep astfel de utilaje au ca obiectiv obținerea unei greutăți cât mai mici a întregului ansamblu, care să ușureze munca utilizatorilor și asta pentru că fiecare gram contează în timpul lucrului. Din acest motiv, la fabricarea componentelor se folosesc aliajele ușoare din magneziu. În cazul celor două foarfeci pentru gard viu, șinele de ghidaj sunt realizate dintr-un astfel de material care este produs prin turnare sub presiune chiar într-una din uzinele STIHL din Germania, dezvoltate special pentru acest proces.

În gama de foarfeci pentru gard viu, STIHL comercializeză șapte utilaje din care trei cu motor pe benzină, două cu acumulator și două electrice cu alimentare la priză.

(153 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook CasoTeca.ro:


Articole inrudite