Arbustul cu frăguţe, un arbust care ȋnflorește iarna

1

Arbustul cu frăguţe (Arbutus unedo) este o plantă perenă, cu frunze veșnic verzi, originară din sudul Europei, vestul Asiei și nordul Africii.

Face parte din familia Ericaceae, alături de Calluna, rododendron, azalee, afine si alte specii.

Este prezent pe emblema orașului Madrid, unde un urs este reprezentat ȋntinzȃndu-se să se hrănească cu fructele sale.

Crește pe pantele dealurilor și pe falezele stȃncoase din zona mediteraneană și din insulele britanice. În general, ajunge la 3,5-5 metri, dar ȋn condiţii optime, poate atinge și 10 m ȋnălţime.

Numele știinţific al speciei face referire la faptul că fructele deși comestibile, nu au un gust atractiv, cuvȃntul unum din limba latină ȋnsemnȃnd unu, “voi gusta numai un fruct”.

Crengile sale au culoare maro-roșcat, amintind de scorţișoară. Frunzele sunt simple, alterne, eliptic-ovate, verzi strălucitoare pe faţa superioară și au lungime de 6-10 cm.

Florile alb-roz, mici de numai 6 mm, cu formă de clopoţel, sunt grupate ȋn panicule de 5 cm. Înflorește din iarnă pȃnă la ȋnceputul primăverii.

Fructele sunt sferice și iniţial, galbene, ca mai apoi să devină roșii. Au un diametru de 1,5-2 cm. Se coc ȋn sezonul rece. Sunt folosite ȋn gemuri și unele băuturi alcoolice cum ar fi un tip de coniac consumat ȋn Portugalia, cunoscut sub numele de medronho. Pentru producerea sa, fructele se culeg ȋn perioada septembrie-noiembrie.

Vezi și: Cum iti pregatesti corect trandafirii pentru iarna

Arbustul cu frăguţe -ȋngrijire

Arbustul cu frăguţe preferă solurile neutre sau acide, bine drenate. Are nevoie de o expunere directă la razele soarelui.

În ceea ce privește nevoia de apă, este bine de știut că plantele mature nu trebuie udate ȋn vară decȃt ȋn perioadele secetoase, o umiditate ridicată afectand ȋnflorirea.

Planta este sensibilă la afide și temperaturi scăzute, sub -10 grade Celsius cele mai multe exemplare fiind distruse.

Se ȋnmulţește prin seminţe și butași.

Este utilizată ȋn formarea gardurilor vii și ȋn grădini pentru fluturi, atrăgȃnd o mulţime de astfel de insecte.

Varietăţile pitice precum Elfin King (150 cm), Oktoberfest (180-240 cm) și Compacta ( 300 cm) se pot dezvolta și ȋn ghivece.

Sursa foto: www.terraruiva.pt, Wikipedia

 

un comentariu

  1. […] Arbustul cu frăguţe (Arbutus unedo) este o plantă perenă, cu frunze veșnic verzi, originară din sudul Europei, vestul Asiei și nordul Africii. Face parte din familia Ericaceae, alături de Calluna, rododendron, azalee, afine si alte specii. Este prezent pe emblema orașului Madrid, unde un urs… Cititi mai multe aici: Arbustul cu frăguţe, un arbust care ȋnflorește iarna […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here