Gem de struguri. Rețeta celui mai gustos și rafinat gem

2

Îți plac strugurii, dar ești mâhnită că va trece rapid și sezonul lor și încă nu te-ai bucurat pe deplin de ei? Nu-i nimic, le poți conserva aroma și gustul delicios, preparând o rețetă de gem de struguri.

Este rețeta celui mai gustos și rafinat gem, dar și frumos colorat. Nu ai nevoie nici de multe ingrediente și nici de metode complexe pentru a prepara gemul de struguri.

Iar dacă te gândești că te vor deranja semințele strugurilor, acestea se îndepărtează foarte simplu, pe parcursul preparării.

Te vei bucura la iarnă, atât de gustul gemului, cât și de o parte dintre proprietățile strugurilor. Acestea se conservă la borcan odată cu deliciosul gem.

Cea mai mare proprietate a strugurilor este aceea că au un conținut ridicat de antioxidanți. Despre antioxidanți știm că sunt un complex de elemente nutritive care luptă împotriva efectelor toxice ale radicalilor liberi. Descoperă care sunt beneficiile consumului de struguri și de ce sunt recomandați în dieta ta.

Îți oferim mai jos rețeta gemului din struguri, pentru a te răsfăța cu el în sezonul rece și profita din plin de proprietățile strugurilor.

Gem de struguri – Ingrediente

  • 3 kg de boabe de struguri negri
  • 1750 gr de zahăr
  • sucul de la 1 lime și o lămâie

Gem de struguri. Rețeta simplă și fără sâmburi | TeMănânc.ro

Rețeta gemului de struguri – Mod de preparare

Începe cu pregătirea strugurilor, care îți va ocupa mai mult timp decât prepararea gemului. Spală bine boabele de struguri, lasă-le să se scurgă bine, apoi înarmează-te cu răbdare și îndepărtează-le coaja.

Este important acest pas pentru că astfel vei putea îndepărta mai ușor semințele, dar vei profita din plin și de gustul delicios al cojilor de struguri și de vitaminele din ele.

Pune boabele de struguri în cratiță și amestecă-le cu zahărul, sucul de lime și cel de lămâie. Poți pune doar suc de lămâie, dar cel de lime are un gust mai deosebit. Pasează bine vojile de la struguri cu ajutorul unui blender.

Vei obține o pastă densă și gustoasă, dar și frumos colorată. Când ai terminat de pregătit strugurii, poți aprinde aragazul și începe procesul de preparare.

Felie de pâine și borcan cu gem din struguri, pe un platou negru

Citește și: Cheesecake fără coacere cu mango. Află reteța

Cum prepari gem de struguri

Pune cratița cu boabele de struguri decojite și zahărul la fiert. Lasă boabele de struguri să fiarbă până când se vor separa semințele de miezul boabelor. Îndepărtează spuma care se formează pe parcursul fierberii. Apoi, trece gemul de struguri prin sită, pentru a separa semințele.

Pune din nou gemul la fiert și adaugă pasta din cojile de la boabele de struguri. Din acest moment, lasă gemul de struguri să fiarbă la foc de intensitate minimă pentru cel puțin o oră. Gemul va fi mai fluid de la miezul suculent al boabelor de struguri și necesită un timp mai îndelungat de fierbere pentru a deveni consistent.

Pentru a obține un gem și mai fin, mai trece-l odată prin sită, pe la jumătatea timpului de fierbere, cât încă este cursiv.

Sterilizează borcanele și capacele și umple-le cu gem de struguri fierbinte. Închide ermetic borcanele cu capacele din dotare și acoperă-le cu pături sau cu ștergare groase. Lasă gemul să se răcească lent sub pătură, înainte de a-l transfera în cămară.

După ce vei prepara gemul de struguri, pune pe listă pentru data viitoare și rețeta pentru dulceață de struguri fără sâmburi.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here