Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită publicul de toate vârstele, între 10 iulie și 31 august 2025, să pășească într-o lume fascinantă vizitând expoziția de fotografie macro „Chipul bestiei. Perfecțiunea stă în detalii”.
”Chipul bestiei” – o expoziție fascinantă despre perfecțiunea insectelor
Semnată de fotograful Claudiu Mihai, „Chipul bestiei” dezvăluie detalii incredibile ale insectelor – ochi compuși ca niște bijuterii, mandibule puternice, antene delicate – și ne provoacă să descoperim frumusețea nevăzută a unora dintre cei mai mici locuitori ai planetei.
Pe lângă galeria impresionantă de imagini, vizitatorii sunt invitați să participe la o experiență interactivă. Prin scanarea unui QR code, aceștia pot descoperi ce specie se ascunde în spatele fiecărui portret și pot afla mai multe detalii despre insectele surprinse în fotografii.
Vezi și: Floarea albinei sau pana indiană, un nor de fluturi ȋn grădina ta
„Chipul bestiei” este mai mult decât o incursiune fotografică – este o invitație de a privi natura cu alți ochi și de a înțelege perfecțiunea ascunsă în cele mai fine detalii.
Expoziția este curatoriată de autorul fotografiilor, Dr. Claudiu Mihai și de Dr. Luis Ovidiu Popa, managerul Muzeului „Grigore Antipa”.
Despre co-curatori
Dr. Claudiu Mihai este medic de familie, absolvent al Masteratului de Biofizică și Biotehnologie celulară din cadrul UMF „Carol Davila”. Pasionat de fotografie de peste 15 ani, în ultimii ani s-a concentrat pe fotografia macro extrem, un gen aflat la granița dintre artă și știință.
Dr. Luis Ovidiu Popa, cercetător științific gradul I, are în portofoliu și proiecte menite să aducă publicul mai aproape de bogăția și frumusețea lumii naturale.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este unul dintre cele mai importante din România și Europa de Est, fondat la 3 noiembrie 1834 de Marele Ban Mihalache Ghica, donator al unor valoroase colecții de monede, fosile, animale și artă. Adăpostit din 1908 în sediul proiectat de Dr. Grigore Antipa – director vizionar între 1893 și 1944, care a introdus primele diorame biogeografice din lume – muzeul deține un patrimoniu științific de aproximativ 2 milioane de exemplare, organizate în colecții zoologice, geologice, paleontologice, de anatomie comparată, antropologie și etnografie. Cu peste 500.000 de vizitatori anual, Antipa este un reper al cercetării și conservării biodiversității, dar și un spațiu inovator de educație și descoperire pentru toate vârstele.
Pentru mai multe informații, accesați: www.antipa.ro