LEMET, unul dintre cei mai importanți producători și retaileri de mobilier din România, prin brandul LEMS, își consolidează angajamentul față de comunitate și producătorii locali prin implicarea în calitate de sponsor principal al celei de-a XIX-a ediții a Târgului Mierii Câmpina. Evenimentul este cel mai mare târg apicol din România și se desfășoară în perioada 20–22 februarie 2026.
LEMS, alături de comunitatea locală la Târgul Mierii Câmpina: susținere pentru tradiție și producătorii români
Prin acest parteneriat, LEMS susține un eveniment care promovează autenticitatea, valorile românești și tradiția. La fel cum fiecare piesă de mobilier LEMS este realizată cu responsabilitate și atenție la detalii, fiecare borcan de miere prezent la târg este rezultatul pasiunii și dedicării apicultorilor români.
Implicarea LEMS face parte dintr-o strategie mai amplă de susținere a inițiativelor care aduc comunitățile împreună și pun în valoare producătorii autohtoni. Compania își asumă un rol activ în dezvoltarea mediului economic românesc, susține antreprenoriatul local și consumul de produse realizate în România.
„Credem în tradiție. Credem în comunitate. Credem că lucrurile făcute cu suflet au valoare pe termen lung. De aceea susținem Târgul Mierii Câmpina. Este un eveniment care aduce oamenii împreună. Promovează munca românească și încurajează producătorii locali. Prin statutul de sponsor principal, ne reafirmăm poziția de brand românesc implicat. Investim nu doar în dezvoltarea industriei mobilei, investim în comunitate și susținem inițiativele care consolidează economia locală”, a declarat Adina Alexandra Rizea, director general adjunct LEMET.
Ofertă specială pentru vizitatorii Târgului Mierii
În cadrul târgului, LEMS pregătește o surpriză specială pentru vizitatori. Pe baza pliantului primit la eveniment, clienții beneficiază de 5% reducere la cumpărături în magazinul LEMS Câmpina. Este modul prin care brandul își arată aprecierea față de comunitate și față de cei care susțin inițiativele locale.
Organizat de Asociația Apicolă Valea Prahovei, evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a 19-a ediție și își deschide porțile pe 20 februarie, la Casa Tineretului din Câmpina. Timp de trei zile, apicultori din întreaga țară vor prezenta sortimente variate de miere și produse apicole de calitate. Vizitatorii vor putea degusta, cumpăra direct de la producători și afla informații despre beneficiile mierii pentru sănătate.
LEMS contribuie la dezvoltarea comunității nu doar prin produse fabricate în România, ci și prin parteneriate culturale și sociale care dau valoare spațiilor și oamenilor. Compania sprijină educația tinerilor, inițiative umanitare și evenimente care promovează incluziunea și implicarea civică. Prin această implicare, LEMS își continuă misiunea de a construi nu doar mobilier, ci și relații solide cu comunitatea din care face parte.





