joi, octombrie 16, 2025
Banner_Casoteca_Magazin

CELE MAI CITITE

Villa San Michele,  o arhitectură de vis la Marea Mediterană plină de opere de artă antice

Ca și turist în zona napoletană, unul dintre obiectivele majore ale oricui este desigur insula Capri, în primul rând datorită faimei de care se bucură precum și a nenumăratelor peisaje unice pe care le oferă.

Insula Capri, priveliști de neuitat și numeroase atracții turistice

Din zona golfului Napoli sau din orice oraș de pe coasta Amalfi sunt vase care ajung într-o oră-două la această insulă. Plecând din Sorento, un oraș de vis pe coastă, te întâmpină  munți deosebiți de abrubți. Apropierea de insulă nu este tocmai primitoare. Golașele stânci sunt pustii și, în lipsa soarelui, care se ascunde în spatele înălțimilor, acestea capătă o culoare întunecoasă.

Depășind un colț al insulei, luminozitatea începe să crească și marea să strălucească. Apare și orășelul  care dă numele insulei, cu casele întinse pe verticală ca mai toate așezările de pe înalta coastă Amalfi. În marea lor majoritate, casele sunt vechi, multe adevărate vile construite cu piatra ce se găsește aici din abundență.

 

- Publicitate -

Orășelul Capri

 

 

 

Cei care au citit romanul autobiografic “Cartea de la San Michele” a lui Axel Munthe (publicată în 1929) înțeleg mai bine, căci existența acestei case în conceptul său actual are o bogată și frumoasă poveste. Această carte de memorii urmărește și povestea diferitelor etape ale restaurării vilei care a durat mai mulți ani.

Vila a fost construită la sfârșitul secolului XIX de către medicul suedez Axel Munthe, luând numele de la o capelă mică construită pe acest teren în Evul Mediu. Doctorul Axel Munthe a făcut în tinerețe o călătorie în insula Capri Aici a văzut în Anacapri ruinele micii capele și a decis să o achiziționeze pentru a o reface, moderniza și transforma în loc reședință când va fi cu putință.

Decoruri cu piese autentice și opere de artă antice

 

Este de remarcat că vila a fost construită și decorată fără arhitecți profesioniști dar avându-se permanent în vedere fluiditatea spațiilor, deschiderile largi, aer liber, accesul razelor de soare, grădină bogată, dotări superioare, detalii arhitecturale romane cu coloane și arce, decoruri cu piese autentice și opere de artă antice. Mobilierul este în stil renascentist sicilian având o vechime de câteva sute de ani.

 

 

Detalii de arhitectură și design în Villa San Michele

 

 

În timpul lucrărilor de restaurare au fost descoperite vestigiile unei vile romane care au fost înglobate în noua construcție, iar numeroase vestigii arheologice au fost folosite în decorarea clădirii și grădinilor sale. Dar cel mai bine construcția și arhitectura casei este descrisă chiar de Axel Munthe în cartea sa:

 

 

 

 

„Arcadele mari ale spațioasei loggia creșteau repede din pământ; una câte una, cele o sută de coloane ale pergolei se înălțau spre cerul albastru. Ceea ce fusese odată locuința și atelierul de dulgherie a lui mastro Vincenzo se mărea treptat în ceea ce avea să fie viitorul meu cămin. Cum s-a săvârșit asta n-am fost niciodată în stare să pricep și nimeni din cei care cunosc istoria lui San Michele de astăzi n-a putut dezlega enigma. Habar n-aveam de arhitectură, la fel ca toți tovarășii mei de muncă. Nu s-a amestecat, ca să-mi ajute la construcție, nici un om cu știință de carte, n-am consultat nici un arhitect, n-am întocmit nici schițe, nici plan, nu s-a făcut nici un fel de măsurătoare exactă.”

 

De pe terasă este o vedere panoramică splendidă asupra mării și Golfului Napoli.

 

La moartea sa, care a avut loc în anul 1949, Munthe a donat Villa San Michele statului suedez, în prezent aceasta fiind un muzeu și unde se desfășoară evenimente culturale.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE