Bucureștenii pasionați de modă sunt invitați pe 27 și 28 septembrie, între orele 11:00 și 19:00, să participe la târgul dedicat hainei preloved și modei sustenabile – „Sustenabilitate cu Stil”. Evenimentul aduce în prim-plan haine care primesc o a doua viață, transformând cumpărăturile într-un gest de conștientizare și respect pentru resurse.
Sustenabilitate cu Stil: târg de haine preloved și modă responsabilă la Evenimento5, 27–28 septembrie
Organizat de Claudia Penda Nicolau, fondatoarea comunității „Ne purtăm viitorul”, târgul are loc la Evenimento5, un spațiu modern situat la etajul 5 al unei clădiri istorice lângă Cișmigiu (Constantin Mille nr. 18, colț cu Brezoianu).
Standuri cu haine preloved și vintage – stil cu responsabilitate
Târgul reunește peste 30 de standuri cu articole atent selecționate: rochii elegante, sacouri clasice, piese casual și accesorii. Fiecare obiect vestimentar spune o poveste și primește o nouă viață, oferind vizitatorilor ocazia de a-și crea un stil personal, sustenabil și accesibil.
Vezi și: De ce hainele sintetice pot fi un pericol în casă. Cele mai comune greșeli
„Obiceiul de a cumpăra constant haine noi lasă în urmă dulapuri pline de piese nepurtate. Târgul propune o alternativă: să redăm viață hainelor, să reducem risipa și să privim moda printr-o lentilă responsabilă. Fiecare haină preloved înseamnă nu doar o achiziție avantajoasă, ci și un pas spre schimbarea mentalităților”, explică Claudia Nicolau, fondatoarea comunității cu peste 65.000 de membri.
Evenimento5 – un spațiu modern cu istorie și priveliști spectaculoase
Evenimentul se desfășoară într-o clădire de patrimoniu, la etajul 5, oferind vederi panoramice asupra Cișmigiului și un decor elegant pentru cumpărături, socializare și momente de relaxare. Vizitatorii se pot bucura de un apus de poveste de pe balcon, completând experiența târgului cu atmosferă și comunitate.
„Târgurile preloved sunt ocazii de întâlnire pentru oameni care împărtășesc aceleași valori. Dialogul dintre participanți creează un sentiment de comunitate, iar vizita devine o experiență memorabilă”, adaugă Claudia Nicolau.
Ce poți descoperi la târg
Peste 1.000 de vizitatori așteptați
- Publicitate -Haute-couture și piese casual atent selecționate
Accesorii și obiecte vintage la prețuri prietenoase
Intra gratuit – acces liber pentru toate vârstele
Fiecare vizită la târg reprezintă o alegere responsabilă, contribuind la moda sustenabilă și reducerea risipei.
Despre Evenimento5
Evenimento5 este un spațiu modern pentru evenimente culturale, sociale și corporate, situat la etajul 5 al unei clădiri istorice din centrul Bucureștiului. Designul adaptabil și priveliștea spectaculoasă fac locul ideal pentru târguri, expoziții, lansări și întâlniri memorabile.
Despre comunitatea „Ne purtăm viitorul”
„Ne purtăm viitorul”, inițial grupul de Facebook Nu mai port, este dedicată promovării modei sustenabile și a consumului responsabil. Comunitatea încurajează reutilizarea și reciclarea hainelor, încurajând membrii să descopere piese unice, autentice și cu stil personal.