vineri, noiembrie 21, 2025
Banner_Casoteca_Magazin

CELE MAI CITITE

LEMET deschide cel mai mare magazin LEMS din Moldova. Investiție majoră în Iași și extindere accelerată la nivel național

LEMET, unul dintre producătorii și retailerii de mobilier din România, prin brandul LEMS, anunță deschiderea celui mai mare showroom al rețelei din zona Moldovei.

Noul magazin din Iași, cu o suprafață de 2.500 mp, reprezintă o investiție de aproape un million de euro destinată amenajării, modernizării și integrării celor mai noi colecții fabricate în România.

Deschiderea oficială pentru public va avea loc pe 29 noiembrie.

Extindere rapidă și direcții strategice pentru 2025–2026

„Extinderea rețelei LEMS continuă într-un ritm accelerat: după deschiderile din Fetești și Dăbuleni din primele luni ale anului, rețeaua s-a extins la Roman, iar noul magazin din Iași consolidează prezența brandului în zona Moldovei.

- Publicitate -

În paralel, dezvoltăm accelerat segmentul online, unde pregătim îmbunătățiri importante în ceea ce privește procesele interne, relația cu clienții, viteza de răspuns și experiența de cumpărare. Pentru 2026, avem în plan noi inaugurări, modernizări de magazine și un calendar extins de proiecte de marketing digital, care vor aduce LEMS și mai aproape de clienți.” – Adina Rizea, director general adjunct LEMET.

Vezi și: LEMS lansează programul Elegance – rafinament modern pentru dormitor, living și birou

Experiență modernă și echipă locală pregătită

„Noul magazin LEMS Iași este un proiect important pentru rețea, atât prin dimensiune, cât și prin modul în care a fost construită experiența clientului. Am creat un showroom ușor de parcurs, cu zone de inspirație clar definite și acces rapid la cele mai căutate colecții.

Echipa locală a fost pregătită să ofere consultanță specializată, iar integrarea tot mai bună dintre magazinele fizice și platforma online ne permite să oferim soluții rapide, complete și personalizate pentru fiecare client.” – Florin Cuturuba, director retail LEMET.

Digitalizare și integrare în rețeaua națională

Platforma online LEMS este în plină dezvoltare și va integra treptat și partenerii din rețea, într-un model care îmbină magazinele fizice cu vânzarea digitală. Procesul este în desfășurare și urmărește o experiență unitară pentru clienți, indiferent dacă aleg showroom-ul sau online-ul.

- Publicitate -

Colecții moderne, soluții inteligente și parteneriate solide cu furnizori europeni

În showroom sunt expuse colecțiile emblematice ale brandului — Elegance și Sereno — bucătăriile moderne din gamele Domino, Gazelle, City și Karisma, alături de piese din portofoliul lems sofa® collection. Toate produsele sunt fabricate în România, în fabrica LEMET din Brebu, județul Prahova.

Pentru realizarea acestor colecții, LEMET colaborează cu furnizori europeni de top precum Egger, Kronospan, Blum și Häfele, care asigură calitate, durabilitate și funcționalitate la standarde internaționale.

„În spatele fiecărui proiect LEMS stau oameni, parteneriate și încredere. Le mulțumim clienților care ne aleg și ne susțin, partenerilor din rețea care duc brandul mai departe, furnizorilor alături de care dezvoltăm produse de calitate și, în mod special, angajaților noștri, care fac posibilă această evoluție. Doar împreună reprezentăm o forță și un brand românesc puternic.” – Adina Rizea, director general adjunct LEMET.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE