sâmbătă, decembrie 6, 2025
Banner_Casoteca_Magazin

CELE MAI CITITE

Casele vechi și politica economică

În toamna  acestui an, ca în fiecare din ultimii ani, a avut loc Festivalul luminii.  Ca și în trecut evenimentul a atras foarte multă lume, în primul rând datorită spectaculozității proiectelor dar și pentru că spectatorii au avut prilejul să vadă orașul din cu totul altă perspectivă.

Fesivalul luminii, accent pe casele vechi

Trebuie subliniat  fapul că practic toate proiectele au vizat casele și clădirile vechi care apar astfel în altă lumină.

 

Festivalul luminii pe Calea Victoriei

- Publicitate -

De altfel, concentrarea proiectelor  a vizat în primul rând Calea Victoriei, unde se regăsesc numeroase case și clădiri vechi. Aceste alegeri nu sunt deloc întâmplătoare. Desigur, o întrebare normală este de ce au fost alese aceste clădiri și nu unele construite în timpul regimului comunist sau chiar mai noi.  Casele și clădirile vechi se bucură de o arhitectură specială iar luminile proiectate pe fațade pun în evidență decorații  specifice diverselor stiluri, de la cel neoclasic la cel Art Nouveau, de la cel Art Deco la cel neoromânesc care se regăsesc din abundență (încă) în zonele centrale ale Capitalei.

 

 

Festivalul luminii a pus în evidență frumoase clădiri vechi

Vedem astfel un interes evident al cetățenilor față de arhitectura veche. Nu același lucru se poate spune și despre adminisrația locală și clasa politică.  Asta se poate vedea și în legătură de cum arată o mulțime dintre casele vechi, unele situate chiar în centrul Bucureștiului (evident nu numai aici), unele în stare precară, altele complet dărăpănate și chiar părăsite de locatari.

- Publicitate -

 

Case în stare precară pe Calea Griviței

Nicolae Ceaușescu ura casele vechi

Referior la lipsa de considerație a clasei politice față de casele vechi se poate constata o continuitate a acesteia încă din timpul comunismului.  La expoziția “Cum se naște o lume nouă” , găzduiă în clădirea Mița Biciclista, sunt evocate, printre altele  momentele de după cutremurul din  1977.

 

Demolări case vechi în cartierul Uranus

Într-o fotografie este prezentat un discurs al lui Nicolae Ceaușescu,  care dispune interzicerea consolidării și reabilitării clădirilor vechi care avuseseră de suferit în urma cutremurului. Iar la câțiva ani de la acest eveniment, tot Nicolae Ceaușescu a dispus demolarea a sute de clădiri vechi din zona Uranus (multe în stare bună și cu o arhitectură valoroasă) pentru a se construi Centrul Nou.

Casele vechi și consolidarea  lor

Imediat după Revoluție, una dintre problemele grave identificate  era necesitatea consolidării multor case vechi a căror structură de rezistență fusese afectată de mai multe cutremure, dintre care două majore, cel din anul 1940 și cel din 1977. Chiar în anul 1990 a fost realizată o listă cu sute de astfel de cazuri de clădiri care necesitau  o intervenție rapidă.  Lista a fost publicată  în ziare de mare circulație (ex. România Liberă).  Acum după 35 de ani, casele vechi consolidate se pot număra probabil după numărul degetelor de la mâini și este de remarcat că problematica consolidării caselor vechi  a scăzut pe măsura trecerii timpului, aceasta fiind trecută în mod exclusiv către proprietari. Primăriile au acționat cu “vigilență”, însemnând casele cu celebra bulină roșie și rezolvând astfel problema. Desigur, consolidarea unei case este deosebit de costisitoare.  În același timp, au fost însă cheltuie sute de milioane de euro pentru reabilitările blocurilor socialiste de care au beneficiat proprietarii apartamentelor, de multe ori în mod gratuit.  De asfel de facilități nu s-au putut bucura și proprietari ai caselor vechi, exisând concepția că aceștia “sunt bogați”

Nicușor Dan și-a început cariera politică prin salvarea mai multor case vechi de la demolare. De altfel denumirea fundației pe care o conducea, “Salvați Bucureștiul”, se referea chiar la salvarea caselor vechi (de la demolare).  Printre altele, a promis că atunci când  va deveni primar va reconstrui Hala Matache, demolată în mod abuziv de primarul Oprescu.   Când într-adevăr a devenit Primar General al Capitalei, a uitat însă de promisiunile făcute, desigur apăruseră alte “priorități” iar ca actual președinte al țării, problema caselor vechi nu mai intră în sfera sa de atribuții.

Impozit mult mai mare pentru casele vechi

 

 

 

Vile interbelice pe Strada Polonă

După cum s-a anunțat, odată cu noul pachet de măsuri al premierului Ilie Bolojan care implică și creșterea impozitului pe proprietăți, pentru casele vechi nu se  va mai acorda o reducere în funcție de vechimea clădirii. Până acum, casele cu o vechime de pese 100 de ani, de exemplu, primeau o bonificație la impozit de 50%. De ce până acum se acorda această reducere? În primul rând în cazul caselor cu o vechime de peste 100 de ani, probabil că impozitul plătit în această perioadă a acoperit deja întregul preț al casei. În al doilea rând și foare important, cu cât casa este mai veche cu atât sunt necesare cheltuieli suplimentare de întreținere și renovare. De exemplu, în proiectarea construcției se prevede că instalațiile (de exemplu de apă) au o durată de viață de 30 de ani. După trecerea perioadei, acestea trebuiesc înlocuite, ceea ce înseamnă o cheltuială însemnată. La adoptarea noului pachet de măsuri se argumentează că acestea sunt cerute de Fondul Monetar Internațional și UE, dându-se ca exemplu mărimea impoziului în diverse țări occidentale. Se omite însă faptul deloc de neînsemnat că toate cheluielile cu reabilitarea locuințelor sunt  deductibile, ceea ce la noi nu se întâmplă.

Să avem în vedere și alt aspect. Să presupunem că un proprietar al unei case foarte vechi are ideea de a-și reabilita proprietatea. Va consolida casa, o va aduce la standarde moderne prin diverse doări, de exemplu o instalație fotovolaică, înlocuirea rețelelor vechi, acoperiș nou, renovarea fațadei, eventual și o renovare la interior. În urma acestor lucrări care vor costa o sumă foarte mare de bani, valoarea de piață a casei va crește considerabil. Iar statul va lua notă și îl va “premia” pe proprietar prin majorarea substanțială a impozitului. Căci noul impozit se va calcula în funcție de valoarea de piață a proprietății. Așa, ca să se învețe minte proprietarul!

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE