Weekend de poveste în județul Prahova

1

E vară, zilele sunt lungi, e cald, copiii sunt în vacanță, dar de multe ori așteptăm doar zilele de concediu la mare pentru a ne relaxa. Petrecem weekend-urile la terasă, în aerul poluat al orașelor, mergem la film sau vizităm vreun muzeu, ceea ce ne face să rămȃnem tot într-un mediu stresant, în zgomotul claxoanelor și agitația străzilor.

Iată un exemplu de program de final de săptȃmȃnă în județul Prahova. Genul de program care ne încărca cu energie pozitivă și ne face să uităm de problemele de la serviciu.

Vineri

Vinerea trecută, 24 iunie, a fost mare sărbătoare pentru creștini, Nașterea Sfȃntului Ioan Botezătorul, zi aleasă pentru a serba ia romȃnească.

La Breaza, doamna Anda Mănescu, cunoscuta realizatoare de ii, a organizat, împreună cu autoritățile locale și cȃțiva prieteni: etnografi, vloggeri, fotografi, pictori și muzicieni, un minunat eveniment.

Spre apusul soarelui, pe un deal acoperit de flori, s-au adunat o mulțime de oameni care îndrăgesc frumusețea tradițiilor romȃnești.

După ce am aflat despre originea dacică a cuvȃntului “ie”, despre locul și momentul în care se cos iile, despre cum se poartă, de către cine și ce reprezintă simbolurile cusute de fete pe acestea, am asistat la o prezentare de modă în acorduri de saxofon. Pe sub ochii publicului, s-au perindat fete frumoase ce purtau ținute moderne în care se integraseră perfect, bluzele din pȃnză topită cu modele străvechi.

Au urmat dansuri și cȃntece populare, din cele vechi, care te fac să-ți amintești de bunici și de vacanțele de vară petrecute la țară.

Un plus de farmec l-au adus și prajiturelele delicioase, brȃnzeturile și pȃinea de casă ca și un minunat ”ceai de leac”, un ceai în care se simțeau menta și coada șoricelului, oferite de către sponsori.

Sȃmbătă

Sȃmbătă, cum vremea a fost bună, fără ploi sau vȃnt, a fost o zi perfectă pentru drumeție.

Deoarece pe DN 1 coada de mașini se unduiește ca un șarpe imens în fiecare weekend, am ales mersul cu trenul, o variantă mult mai simplă.

Ȋntr-o ora eram deja la Bușteni. De aici, se pot alege o grămadă de trasee, atȃt pentru începători sau cei cu o condiție fizică mai slabă, cȃt și pentru cei care au mai trecut pe la sală sau pe la bazin. Noi am optat pentru drumul spre Pichetul Roșu.

Feriți de razele puternice ale soarelui, la umbra fagilor și a brazilor, am putut asculta cȃntecele păsărilor și zumzăitul insectelor, iar cand am ajuns în zona cu pășune, am fost intampinati de o mulțime de flori, fluturi, bondari și lăcuste.

Adăugați crestele stâncoase și izvoarele repezi, cu apă care îți îngheață mȃna într-o clipită și aveți un peisaj ca de poveste.

 

Vezi și: Margareta, floarea lunii iunie

Duminica

Duminica, zi mai liniștită, a fost dedicată unei plimbări într-o grădină de lavandă. Ne aflăm în plin sezon de înflorire a acestei plante cu parfum divin, iar proprietarii se întrec în organizarea de serate muzicale, prezentări de cărți, mici tȃrguri de produse specifice ca de exemplu: miere de lavandă, săculeți cu flori uscate, buchete colorate, tablouri, etc.

Dacă preferați o astfel de destinatie, nu uitați să alegeți o ținută potrivită pentru o ședință foto deoarece o fotografie între tufele mov este obligatorie în pozele de profil.

Sursa foto: Elena Dumitrache

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here