Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

0

Încurajaţi-vă copiii să îndrăgească învăţatul prin amenajarea unei zone confortabile, organizate şi potrivită vârstei. Şi pentru că au rămas mai puţin de trei săptămâni până cân cei mici vor avea un alt program, CasoTeca îţi prezită Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului.

Cu noi profesori, cu noi materii şi orare, tranziţia de la zilele calde de vacanţă la cele aglomerate la şcoală poate fi provocatoare nu doar pentru cei mici, ci şi pentru adulţi.

Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

Nevoile unei copil care merge la grădiniţă sunt la mare distanţă faţă de nevoile unui adolescent când vine vorba de zona de studiat. Exisă însă câteva lucruri care sunt valabile pentru toţi copii:

  • Alege un loc în care copilul tău se simte confortabil şi configurează aici zona de făcut teme. Iar dacî celui mic îi place să fie în centrul lucrurilor, atunci acest loc ar putea fi şi masa din bucătărie.
  • Păstrează consumabilele la îndemână. Dacă copiii trebuie să vâneze după lipici sau după alte creioane, întregul proces îl va frustra.
  • Simțiți-vă liberi să creați o zonă separată pentru citire. Indiferent de vârsta copilului, este adesea mai confortabil să citeşti într-un scaun tapiţat decât într-un scaun de birou rigid.

Ce poţi face pentru cei mici

Accentul pentru preşcolari și ar trebui să fie cultivarea unei iubiri de învățare. O casă confortabilă pentru citit și o masă pentru tot felul de proiecte, desen și scris sunt necesare. Un spațiu curat și primitor, precum cel prezentat mai jos, încurajează copiii să exploreze cărți bune fără a oferi un număr covârșitor de alegeri.

Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

Sfaturi pentru zona de acasă destinată celor mici

  • Utilizarea meselor și a scaunelor pentru copii, potrivite înălţimii lor, îi ajută pe preșcolari și pe cei care merg la grădiniță să se simtă proprietari în zona lor de lucru.
  • Copiii mai mici întâmpină uneori dificultăţi dacă sunt prea multe lucruri pe masă în acelaşi timp. Păstrarea lucrurilor de care are nevoie pe rafturi, deasupra mesei sau pe un cărucior portabil îi va ajuta la evitarea unor mici accidente şi le va facilita concentrarea asupra sarcini.
  • Fii cu ochii pe ceas; dacă cel mic primeşte teme, asigură-te că ai întregat învăţătoarea cam cât timp ar trebui să le ia. Nu forţa copilul să lucreze la temă mai mult decât ar trebui. La această vârstă, este mai bine să păstrezi rutina temelor scurte și pozitive.
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

Ce poţi face pentru cei care merg la şcoală

Odată ce copiii progresează prin școala generală, acestora li se va cere gradual să aibe mai multe responsabilităţi, dar şi mai multe teme. Acesta este momentul în care organizarea și gestionarea timpului încep să intre în joc. Un spațiu de acasă bine organizat poate ajuta.

Sfaturi pentru zona de acasă destinată şcolarilor

  • Temele în şcoala generală pot implica o combinație de citire și scriere cu proiecte creative, așa că asigură-te că ai păstrat câteva consumabile de artă împreună cu mai multe creioane.
  • Pune la punct un sistem de păstrare a temelor .
  • Alocă o cutie sau un coş care să fie destinat temelor gata făcute pentru şcoală, dar şi pentru proeicte. Împreună cu cel mic, sortează temele în fiecare lună.
  • Lăsă copilul să adauge fotografii, lucrări de artă și comori speciale pentru a-și personaliza spațiul de studiu.
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

Ce poţi face pentru adolescenţi

Cu  mai multe responsabilităţi, teme, materii, elevi de liceu au multe pe cap. Chiar dacă aceştia sunt mai înalţi ca tine, adolescenţii au nevoie de suportul tău. Iar dacă le oferi un spaţiu confortabil, atunci ai făcut un prim pas în a-i ajuta să treacă cu bine peste anii de liceu.

Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

Sfaturi pentru zona de acasă destinată adolescenţilor

  • Utilizarea unui laptop sau a unui computer de familie va fi o necesitate pentru adolescenți, deci ia în considerare unde doriți ca aceştia să lucreze. Pentru început, ar fi bine ca computerul să fie în living, acolo de unde îi poţi supraveghea.
  • Odată cu creșterea volumului de teme al adolescenților, sistemul care a funcționat până acum pentru a urmări temele și programele de lucru nu mai poate fi folosit. Ajută-i să experimenteze până când găsesc un sistem pe care să-l folosească cu plăcere.
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului
Înapoi la şcoală: cum amenajezi spaţiul de studiu al copilului

Sursa text si foto: Houzz 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here