Grăsimea corporală nu este dușmanul organismului
În discuțiile despre greutate, grăsimea corporală este adesea tratată ca și cum ar trebui eliminată cât mai mult. Din punct de vedere medical, lucrurile sunt mai nuanțate. Țesutul adipos este necesar organismului: reprezintă o rezervă de energie, contribuie la reglarea hormonală și are rol în protecția mecanică și izolarea termică a corpului.
Problema apare atunci când cantitatea de grăsime devine prea mare sau când aceasta se acumulează în special în anumite zone. Cleveland Clinic subliniază că organismul are nevoie de țesut adipos, dar atât excesul, cât și cantitatea insuficientă pot produce probleme.
De aceea, întrebarea corectă nu este „cât de puțină grăsime trebuie să am?”, ci care este o cantitate compatibilă cu o stare bună de sănătate pentru vârsta, sexul și particularitățile organismului meu?
Femeile au nevoie, în mod normal, de mai multă grăsime corporală
Există o diferență biologică importantă între femei și bărbați. Femeile au, în general, un procent de grăsime corporală mai mare, inclusiv din cauza rolului țesutului adipos în funcția reproductivă și în reglarea hormonală.
O clasificare utilizată de Obesity Medicine Association pentru adulți, bazată pe evaluarea compoziției corporale prin DXA, plasează 25–29% grăsime corporală la femei în categoria „acceptabilă”, în timp ce 20–24% este categoria „fitness”. Pentru bărbați, categoriile corespunzătoare sunt 20–24% pentru „acceptabil” și 15–19% pentru „fitness”.
Aceste valori trebuie însă privite ca intervale de referință, nu ca obiective obligatorii.
American Council on Exercise indică pentru adulții care nu sunt sportivi valori tipice de aproximativ 25–31% pentru femei și 18–24% pentru bărbați.
Trucuri simple și eficiente pentru cum să cureți grăsimea de pe mobila de bucătărie
Prin urmare, o femeie adultă cu aproximativ 25–30% grăsime corporală nu poate fi considerată automat „prea grasă”. În același timp, un bărbat cu 20–24% nu trebuie să urmărească neapărat un procent mult mai mic doar pentru a arăta mai slab.
Care este limita de la care grăsimea devine prea multă?
Și aici există diferențe între sistemele de clasificare.
În clasificarea OMA bazată pe DXA, 30–34% la femei și 25–29% la bărbați intră în categoria „pre-obezitate”, iar de la 35% la femei și 30% la bărbați este clasificată drept obezitate.
Aceste praguri nu trebuie transformate însă într-o regulă simplă de tipul „30% este sănătos, 31% este nesănătos”. Medicina nu funcționează atât de precis în cazul compoziției corporale.
Un studiu publicat în 2025, care a analizat adulți cu vârste între 20 și 49 de ani, a găsit că procentul de grăsime corporală și circumferința taliei au fost asociate semnificativ cu mortalitatea pe termen lung, în timp ce BMI nu a avut aceeași relație statistică după ajustări. Autorii au concluzionat că procentul de grăsime corporală poate fi un predictor mai bun decât BMI pentru acest grup de vârstă.
O femeie de 60 de ani nu trebuie comparată cu una de 25 de ani
Unul dintre cele mai importante lucruri care se pierd în tabelele de pe internet este vârsta.
Un studiu realizat pe peste 22.000 de adulți sănătoși cu vârste între 20 și 99 de ani, publicat în 2024, a stabilit valori de referință pentru compoziția corporală în funcție de vârstă și sex. Cercetătorii au observat că adulții mai în vârstă aveau, în general, mai multă masă grasă și mai puțină masă musculară decât adulții tineri. Activitatea fizică regulată a fost asociată cu niveluri mai mici de masă grasă.
Un alt studiu european, realizat pe 204.751 de participanți din Cohorta Națională Germană, a găsit diferențe clare între sexe și grupe de vârstă: bărbații aveau în medie mai multă grăsime viscerală, în timp ce femeile aveau un procent mai mare de grăsime corporală și mai multă grăsime subcutanată.
Asta înseamnă că un procent considerat obișnuit pentru un adult tânăr nu trebuie folosit automat ca țintă pentru o persoană de 60 sau 70 de ani.
Nu toată grăsimea din organism are aceeași semnificație
Poate cea mai importantă diferență este între grăsimea subcutanată, aflată sub piele, și grăsimea viscerală, acumulată în jurul organelor abdominale.
Două persoane pot avea același procent de grăsime corporală, dar distribuția acesteia să fie diferită. Iar această distribuție poate modifica riscul metabolic.
Comisia internațională citată de Reuters în 2025 a recomandat tocmai depășirea utilizării exclusive a indicelui de masă corporală pentru diagnosticarea obezității și includerea unor măsurători precum circumferința taliei și evaluarea efectelor excesului de țesut adipos asupra sănătății.
În practica medicală, circumferința taliei este, prin urmare, o informație utilă. Ea poate indica existența unei acumulări abdominale de grăsime chiar și atunci când greutatea totală nu pare neobișnuită.
De ce BMI-ul nu este suficient
Indicele de masă corporală, sau BMI, se calculează pornind de la greutate și înălțime. Este util pentru evaluarea populațiilor și pentru un prim screening, dar nu face diferența între mușchi și grăsime.
Un bărbat foarte musculos poate avea un BMI care îl plasează în categoria „supraponderal”, fără să aibă un exces de țesut adipos. La polul opus, o persoană cu greutate aparent normală poate avea un procent ridicat de grăsime și o cantitate redusă de masă musculară.
Cercetarea HUNT4 din Norvegia a arătat chiar că utilizarea procentului de grăsime ca indicator al obezității a identificat o prevalență mai mare a adipozității decât clasificarea prin BMI.
De aceea, evaluarea compoziției corporale poate oferi informații pe care cântarul nu le poate furniza.
Cât de exactă este o cântărire cu analizorul de grăsime?
Nici procentul afișat de un cântar cu bioimpedanță nu trebuie tratat ca un adevăr absolut.
Metodele de evaluare a compoziției corporale diferă ca precizie. DXA poate măsura distribuția masei grase și masa slabă, în timp ce bioimpedanța este influențată, printre altele, de hidratarea organismului. Măsurătorile cu pliuri cutanate depind de tehnica persoanei care face evaluarea.
Un studiu publicat în 2024, care a comparat mai multe metode la adulți tineri, de vârstă mijlocie și vârstnici, a constatat diferențe semnificative între metode și între grupele de vârstă și sexe. Cu alte cuvinte, aceeași persoană poate primi rezultate diferite în funcție de metoda folosită.
Reperul util pentru un adult sănătos
Dacă este nevoie de o regulă simplă, cifrele trebuie privite ca intervale orientative, nu ca limite absolute.
Pentru un adult care nu este sportiv de performanță, literatura medicală și clasificările folosite în evaluarea compoziției corporale plasează, în linii mari, un nivel obișnuit de grăsime corporală în jurul 20–30% la femei și 18–25% la bărbați, cu variații importante în funcție de vârstă, metoda de măsurare și particularitățile individuale.
Un procent mult mai mic nu este automat mai sănătos. OMA clasifică drept „grăsime esențială” valori sub 15% la femei și sub 10% la bărbați, ceea ce arată cât de importantă este existența unei cantități minime de țesut adipos pentru funcționarea normală a organismului.
La fel, un procent mai mare trebuie interpretat împreună cu circumferința taliei, tensiunea arterială, glicemia, profilul lipidic, nivelul de activitate fizică și starea generală de sănătate.
Corpul sănătos nu este neapărat corpul cu cel mai mic procent de grăsime
Mesajul cel mai important al cercetărilor recente este că „mai puțină grăsime” nu înseamnă automat „mai sănătos”.
Organismul are nevoie de țesut adipos, iar femeile au în mod normal un procent mai mare decât bărbații. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, compoziția corporală se schimbă, iar masa musculară tinde să scadă în timp ce masa grasă crește. În același timp, localizarea grăsimii, mai ales acumularea viscerală abdominală, devine extrem de importantă pentru riscul metabolic.
Prin urmare, un obiectiv mai realist pentru sănătate nu este obținerea unui anumit procent de grăsime cu orice preț, ci menținerea unei compoziții corporale adecvate vârstei și sexului, a unei mase musculare cât mai bune și a unei circumferințe abdominale sănătoase.
Cântarul poate spune cât cântărește o persoană. Compoziția corporală și distribuția grăsimii spun mult mai mult despre ce se întâmplă, de fapt, în organism.
