Blatul de lucru care înlocuiește plita

1

În bucătărie, spaniolii de la TPB-TOP Porzelanik Barcelona s-au dovedit cu adevărat inovatori lansând pe piață prima suprafață tehnologică cu inducție integrată invizibilă.

Specialiștii au combinat porțelanul cu aluminiul și bachelita și au obținut un produs apreciat atât în rândul bucătarilor profesioniști, cât și în rândul celor amatori. Au creat un blat care suplinește prezența unei plite.

Astfel, suprafața pentru gătit și cea pentru pregătirea alimentelor este una și aceeași. Cum este posibil? Cu ajutorul inductorilor montați sub blat. Având varianta de accesare tip touch control sau pe cea cu butoane, în câteva secunde suprafața preia atribuțiile unei plite, devenind zonă pentru gătit.

AVANTAJE

Blat Bucătărie
Blat bucătărie

Cel mai important avantaj constă în faptul că poți atinge suprafața pe care gătești, imediat ce ai încheiat procesul de pregătire termică a alimentelor.

Varietatea cromatică a porțelanului – care reprezintă stratul de la suprafață, face posibilă
integrarea acestui tip de blat în orice amenajare, indiferent de stilul abordat. Dimensiunile pot fi modificate la cererea clientului și permit folosirea și pe post de insulă, îmbinând astfel zona de gătit cu cea destinată servirii mesei.

Blat bucăterie
Blat bucătărie

Rezistența acestui material la zgârieturi (se poate tăia direct pe suprafața lui), la modificările bruște de temperatură și calitatea de a fi antibacterial (datorită absenței porilor) reprezintă argumente în baza cărora a fost ales de producători.

 

Flavia Irimescu
Flavia Irimescu , Designer

 

Autor: Flavia Irimescu, designer

Material apărut în Revista CASOTECA #5

un comentariu

  1. […] În bucătărie, spaniolii de la TPB-TOP Porzelanik Barcelona s-au dovedit cu adevărat inovatori lansând pe piață prima suprafață tehnologică cu inducție integrată invizibilă. Specialiștii au combinat porțelanul cu aluminiul și bachelita și au obținut un produs apreciat atât în rândul bucătarilor profesioniști, cât și în… Cititi mai multe aici: Blatul de lucru care înlocuiește plita […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here