Care sunt cele mai căutate apartamente din Greenfield, Băneasa

0

Dezvoltatorul Impact a vândut anul trecut 433 de apartamente din proeictul Greenfield din pădurea Băneasa. Compania a semant şi precontracte pentru 130 de locuinţe. CasoTeca îţi spune care sunt cele mai căutate apartamente din Greenfield, Băneasa.

Apartamentele cu trei camere au fost cele mai căutate (44%), urmate de cele cu 2 camere (40%), în timp ce apartamentele cu 4 camere au fost preferate de 16% dintre cumpărători. Peste o treime dintre cumpărători (38%) au optat pentru plata prin credit ipotecar, o treime prin programul Prima Casă, iar restul au ales plata cash. Greenfield Băneasa îşi măreşte astfel numărul de rezidenţi la peste 4,000 membri, rămânând cea mai mare comunitate urbană din sectorul 1.

Care sunt cele mai căutate apartamente din Greenfield, Băneasa
Care sunt cele mai căutate apartamente din Greenfield, Băneasa

Cât costă un apartament în Greenfield

În prezent Impact are în curs de dezvoltare 39 de blocuri în Ansamblul Platanilor din cartierul Greenfield Băneasa, însumând peste 900 de apartamente cu 2, 3 şi 4 camere, dintre care jumătate vor fi livrate în această primăvară, iar restul până la finalul anului 2017. Preţurile de vânzare variază între 59.980 euro pentru un apartament cu 2 camere, 69 metri pătraţi, 75.980 euro pentru apartamentele cu 3 camere, 94 metri pătraţi, şi 99.748 euro pentru cele cu 4 camere, 124 metri pătraţi. Preţurile menţionate nu includ TVA.

Care sunt cele mai căutate apartamente din Greenfield, Băneasa
Care sunt cele mai căutate apartamente din Greenfield, Băneasa

În cadrul ansamblului, locuitorii beneficiază de locuri de joacă, teren de basket, spaţii de retail cu produse alimentare, bancomat, acces securizat şi transport zilnic, pe rutele Greenfield – Mall Băneasa şi Greenfield – Metrou Pipera (tur-retur). Un important punct de atracţie îl va constitui Parcul Platanilor, în care vegetaţia special aleasă va întregi o suprafaţă de 6000 mp, alături de facilităţi pentru întreagă familie, de la locuri de joacă, teren de sport multifuncţional, zona de fitness şi zona de recreere. Lucrările de amenajare a parcului vor începe în luna martie a acestui an.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here