Ce alimente îți fac noaptea albă. Nu consuma aceste alimente dacă vrei să te odihnești

1

Poate că au fost seri în care ai vrut să dormi și nu știai de ce somnul nu trece și pe la tine, sau poate îți era prea foame și ai mâncat ceva înainte să te bagi în pat. Iată de ce nu ai putut să dormi și ce trebuie să faci într-o astfel de situație. 

În cazul în care te confrunți cu insomnii sau alte probleme de tulburare a somnului, specialiștii în nutriție îți recomandă adoptarea unei alimentații adecvate, sănătoase, care să te ajute să ai parte de un somn liniștit.

Ce alimente nu trebuie consumate noaptea, înainte de culcare

Este recomandat să eviți consumarea unor anumite alimente și preparate, înainte de ora de culcare. În acest fel, te vei putea odihni cum trebuie. Este vorba de alimente bogate în zahăr și condimente, cele care pot provoca arsuri la stomac.

Alcool

Deși se spune în popor că alcoolul te ajută să ai parte de un somn mai liniștit, ei bine, specialiștii demontează aceste mituri.

Persoanele care consumă alcool cu puțin timp înainte de a merge la culcare nu reușesc să facă altceva decât să ațipească rapid, scrie playtech.ro

Însă, conform specialiștilor, calitatea somnului este afectată, întrucât persoanele în stare de ebrietate ajung să se trezească, ulterior, târziu în noapte sau să dezvolte apnee obstructivă în somn.

Alimente ce conțin multă apă

Este sănătos să bei apă, spun specialiștii, însă ar fi indicat să eviți să consumi prea multă apă, înainte de a merge la culcare, deoarece vei simți nevoia să mergi des la toaletă. În acest fel, somnul îți va fi întrerupt și nu vei ajunge să te odihnești corespunzător.

Alimente ce conțin cofeină

Cafeaua și sucurile carbogazoase intră în această categorie. Specialiștii te sfătuiesc să nu le consumi seara, mai ales cu doar câteva minute înainte de a merge la culcare, deoarece te vor ține treaz.

Citește și: Alimente care mențin scăzut nivelul colesterolului

Alimente grele

Alimentele grase, cu brânză sau prăjite pot duce la indigestie și te pot ține treaz noaptea. Sunt digerate mai greu și vă îngreunează stomacul. Evitați să mâncați cheeseburgeri, cartofii prăjiți, prăjeli în general sau fripturi pe timpul serii.

Fast food

Oricât de gustoase ar fi, preparatele de tip fast food duc la creșterea glicemiei, pot provoca arsuri la stomac, reflux gastroesofagian și balonare, motiv pentru care vei adormi extrem de greu.

Alimente acide

În această categorie sunt incluse citricele, vinul alb, ceapa crudă și sucul de roșii. Specialiștii recomandă să nu le consumi înainte de culcare, deoarece pot provoca arsuri la stomac.

Sursa: playtech.ro

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here