Coada şoricelului „Paprika”, surpriza din grădina de vară

1

Modesta plata medicinală, atât de îndrăgită de români, are şi o varietate cu flori de un roşu intens care poate sta fără grijă alături de cele mai spectaculoase flori de grădină ale verii. Coada şoricelului (Achillea millefolium) varietatea Paprika înfloreşte din mai până la primele semne ale iernii răspândind un parfum plăcut. Este o plantă erbacee, perenă, bine adaptată la clima ţării noastre. Tulpina sa ajunge la o înălţime de 60-90 cm. Frunzele sunt mici, înguste şi divizate în multe segmente, de unde şi numele din limba latina “millefolium”-cu o mie de frunze. Ele au un miros puternic, amărui. Florile sunt mici şi grupate în inflorescenţe.

Coada şoricelului “Paprika” -plantare

Coada şoricelului “Paprika” suportă bine căldura şi seceta, dar şi temperaturile scăzute. Trebuie plantată într-un sol nisipos sau lutos, bine drenat, cu pH alcalin, neutru sau acid. Rezistă bine în zona de coastă, dar evită expunerea la vânturi puternice.

Se răspândeşte uşor prin rizomi şi seminţe. Se recomandă ca acestea din urmă să se planteze la sfârşitul toamnei, la o adâncime de 0,5 cm.

Planta trebuie protejată de afide prin tratamente specifice.

În grădină atrage o mulţime de fluturi şi e rezistentă la atacurile iepurilor şi căprioarelor. Se poate planta şi în parcurile din zone urbane fiind rezistentă la poluare. Se foloseşte în aranjamente atât proaspătă cât şi uscată.

Pe piaţă se găsesc şi varietăţi cu flori galbene, roz, crem şi bicolore.

Preţul unui ghiveci de coada şoricelului “Paprika” este de 20 lei pe www.starkl.ro.

Coada şoricelului Pink Grapefruit

Este o varietate cu flori roz, parfumate

 

Coada şoricelului Yellow

Este o varietate cu flori galben aprins care atrag o mulţime de fluturi

 

Surse foto:

www.worldoffloweringplants.com

www.pangaiaseeds.com

www.gardenia.net

 

Autor: Dana Canari

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here