Culorile toamnei la Grădina Botanică Bucov

2

Toamna, o perioadă a transformării care ne încântă simțurile vizuale prin jocurile cromatice deosebite este un anotimp propice unor lucrări specifice în Grădina Botanică de la Bucov.

Începând cu luna septembrie se curăță grădina de uscături se elimină plantele trecute și se înlocuiesc cele uscate, (specialiștii recomandă o ierbicidare anterioară a terenului) cu plante de sezon ce țin până dă zăpada.

Citiți și În incinta Mănăstirii Sinaia se află Muzeul al cărui prag l-au trecut toți Regii și Reginele României

Nu trebuie să lipsească îndrăgitele crizanteme din care există peste 30 de specii perene și despre care se spune că sunt aducătoare de noroc, fericire și loialitate.

Specialiștii horticultori le recomandă, deoarece nu sunt deloc pretențioase în privința solului, cea mai frecventă greșeală făcută de grădinarii amatori fiind aglomerarea răsadurilor.

Toamna se adună semințe de la plantele aromatice, (busuioc, cimbru, salvie.. etc.) cât și de la alte plante îndrăgite precum crăițele, cârciumăresele, moțul curcanului.. etc.

Bulbii de sălii, begonii, gladiole tuberoze.. etc. se scot, se curăță, se protejează cu substanțe antifungice și se pun la păstrare în beci până la primăvară.

După data de 15 octombrie (în funcție de temperaturile exterioare) se adăpostesc ghivecele, jardinierele sau se acoperă plantele ce nu rezista la frig.

Citiți și Povestea Închisorii Doftana, unul dintre cele mai înfiorătoare locuri din România

În octombrie – noiembrie se plantează bulbii de primăvară: lalelele, zambilele, narcisele.. etc.

Specialiștii recomandă ca în luna octombrie plantele să fie ajutate și cu îngrășământ fără azot pentru perioada de iarnă.

Septembrie este și o lună favorabilă însămânțării gazonului acesta având o importanță deosebită în amenajările peisagistice.

Nu trebuie neglijată zona de compost, aceasta poate furniza material săditor de bună calitate în mod gratuit.

Dacă aveți nevoie de o sursă de inspirație sau doriți să vă consultați cu un specialist vă recomandăm să vizitați Grădina Botanică de la Bucov, situată la doar 6 km de Ploiești.

Scris de Codruț Cojocaru

2 comentarii

  1. […] Toamna, o perioadă a transformării care ne încântă simțurile vizuale prin jocurile cromatice deosebite este un anotimp propice unor lucrări specifice în Grădina Botanică de la Bucov. Începând cu luna septembrie se curăță grădina de uscături se elimină plantele trecute și se înlocuiesc cele uscate,… Cititi mai multe aici: Culorile toamnei la Grădina Botanică Bucov […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here