Cum alegi vinul potrivit în funcție de eveniment? 3 sugestii

1

Organizarea unui eveniment presupune multă alergătură și atenție la detalii, așa că atunci când îți asumi o astfel de misiune trebuie să știi foarte bine ce ai de făcut.

Un eveniment care pare organizat impecabil poate fi umbrit de un amănunt pe care unii îl consideră o simplă scăpare, dar care va lăsa o impresie proastă invitaților. Spre exemplu, dacă pui pe masă un vin nepotrivit care nu e în ton cu evenimentul sau cu un anumit moment.

Chiar dacă vinul este unul de calitate, acesta nu va fi savurat pe deplin, iar o astfel de greșeală poate ruina o petrecere reușită.

Nu-ți dorim să treci printr-o astfel de situație, așa că am decis să-ți oferim câteva ponturi pentru alegerea vinurilor potrivite, în funcție de eveniment.

 

Ține cont de ocazie și de invitați

Evenimentele despre care vorbim sunt organizate cu diferite ocazii, iar invitații pot fi din cele mai diverse clase sociale. Acestea sunt primele aspecte pe care trebuie să le ai în vedere, pentru că la un eveniment de înaltă clasă nu poți să servești un vin ieftin „de țară”, la fel de bine cum la un chef cu prietenii nu poți pune pe masă doar vinuri de colecție.

De obicei, la recepții și întâlniri de afaceri trebuie să fie servite vinuri premiate și de colecție, în timp ce la petreceri merg mai bine vinurile obișnuite „de cursă lungă”.

Bineînțeles că de fiecare dată trebuie să alegi niște vinuri de calitate, iar o ofertă foarte variată, pentru orice ocazie, poți găsi aici.

  

Ai grijă ca vinurile să fie în ton cu meniul

O altă regulă importantă impune ca vinul să se potrivească perfect cu felul de mâncare alături de care este servit. Vorbim despre o regulă generală care e secondată de alte reguli care te învață cum trebuie să procedezi.

În primul rând, vinurile albe trebuie servite alături de feluri ușoare pe bază de sosuri albe sau carne de pasăre, pește sau fructe de mare. De cealaltă parte, vinurile roșii se potrivesc perfect cu felurile de mâncare pe bază de carne roșie, cum ar fi cea de porc, oaie, vită sau vânat.

Acestea sunt mâncăruri mai grele, iar cu cât conținutul de grăsime este mai ridicat, cu atât vinul trebuie să fie mai taninos.

Totodată, vinurile trebuie să provină din aceeași țară sau regiune din care își are originile și mâncarea. Pentru felurile de mâncare din bucătăria internațională este mai greu de găsit un vin exact din aceeași regiune, așa că se acceptă și o licoare care să provină doar din țara respectivă.

Dacă ne referim la mâncărurile tradiționale românești, e obligatoriu ca acestea să fie servite cu un vin românesc din aceeași regiune geografică, fiind mult mai ușor de găsit sortimentul care să se potrivească perfect.

 

Nu uita de șampanie sau vin spumant

De cele mai multe ori, evenimentele festive sunt organizate pentru a sărbători ceva sau pe cineva, iar tradiția cere ca la o astfel de ocazie să se bea și o cupă cu șampanie.

Dacă este vorba despre un eveniment cu o însemnătate deosebită sau cu invitați de marcă trebuie să ai grijă ca băutura comandată să fie chiar șampanie, nu vin spumant. Când vorbim despre șampanie, ne referim la acel vin spumant produs exclusiv în regiunea viticolă Champagne din Franța și doar din câteva soiuri de struguri cultivate acolo. Pentru că este considerată cel mai bun vin spumant, la un astfel de eveniment de înaltă clasă e bine să ai o șampanie autentică.

Ține cont totuși că există și alte soiuri de vin spumant de cea mai bună calitate, iar acestea pot înlocui cu succes șampania la un eveniment mai „relaxat”.

 

Acestea sunt detaliile care stau la baza alegerii unui vin potrivit pentru un eveniment, iar dacă vei ține cont de ele de fiecare dată nu vei da greș.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here