Cum îţi faci casă la preţ de garsonieră

0

Un muncitor în construcţii şi-a dorit o casă de vis. Nu a stat mult pe gânduri şi a adoptat un sistem de construcţie mai ieftin, care l-a savat şi de timpul de construcţie mai mare. CasoTeca îţi spune cum îţi faci casă la preţ de garsonieră.

Un muncitor în construcţii s-a decis să folosească patru containere pentru transportul produselor într-o casă de care să fie mândru. Aşa a început munca la cele patru containere, pe care le-a curăţat de atent şi a tăiat secţiuni pentru a face loc ferestrelor şi uşilor.

Apoi s-a trecut la turnarea unei fundaţii. Datorită formei terenului, constructorul a optat pentru o fundaţie înaltă, însă aceasta poate fi realizată în funcţie de forma terenului. Când fundaţia a fost gata, a urmat procesul demontare a containerelor. Da, se pot pune şi unele peste altele, dacă vrei o casă cu etaj. Câteva luni mai târziu, rezultatul muncii este unul spectaculos: muncitorul a reuşit să transforme patru containere banale într-o casă luxoasă, cu bani puţini. Preţul unui container porneşte de la 1.200 de euro, iar costul creşte în funcţie de câte containere vrei să cumperi.

Cum îţi faci casă la preţ de garsonieră

Cum îţi faci casă la preţ de garsonieră

Cum îţi faci casă la preţ de garsonieră

Cum îţi faci casă la preţ de garsonieră

Şi în România a început să prindă acest trend şi se găsesc disponibile spre vânzare mai multe tipuri de containere. Dacă esti interesat de o astfel de casă, fie că e una pentru locuit sau doar pentru vacanţă, iată mai jos câteva informaţii care te pot ajuta în tot acest demers.

Dacă vrei să cumperi un container, găseşti mai multe variante pe site-ul de anunturi OLX.ro. Preţurile pornesc de la 1.200 de euro şi pot depăşi 2.200 de euro. Am găsit chiar şi o casă realizată din containere, pe care proprietarul a scos-o la vânzare pentru suma de 8.700 de euro. Casa este realizată din două containere de tip birou, are o baie şi o mică bucătărie şi poate fi transportată şi instalată.

Cum îţi faci casă la preţ de garsonieră

Iar dacă vreţi o casă din containere la comandă, sunt firme care se ocupă de astfel de construcţii. Spre exemplu, o casă realizată din trei containere, cu o suprafaţă totală de 45 de metri pătraţi, cu instalaţie electrică, două dormitoare, baie completă, costă 11.000 de euro la firma Box Modul. Pereţii pot fi placaţi cu lambriuri, iar pardoseala este realizată din PVC de culoare gri deschis.

Cei de la firma Premier House vând case modulare, realizate din containere, la preţul de 20.500  de euro, cu TVA inclus. CAsele au centrală termică, calolifere, ferestre, uşi, finisaje interioare, precum parchet, gresie, faianţă, dar şi instalaţia electrică şi cea sanitară.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here