Un gazon verde, des și sănătos este visul oricărui grădinar, mai ales în lunile toride de vară. Însă pentru ca iarba să reziste cu brio temperaturilor ridicate și să rămână la fel de atrăgătoare, are nevoie de o pregătire atentă încă din primăvară. În acest articol, îți oferim câteva sfaturi esențiale care te vor ajuta să îți îngrijești corect gazonul și să te bucuri de un colț de natură impecabil pe tot parcursul sezonului cald.
Cum îți pegătești gazonul pentru vară: Sfaturi practice pentru un verde perfect
Vara este un sezon solicitant pentru gazon, deoarece este expus mereu căldurii și secetei. Dacă gazonul este mereu îngrijit, fertilizat regulat, tăiat corespunzător și udat, el va rezista mult mai bine de-a lungul verii, menținându-și o culoare frumoasă de verde.
Îngrijirea gazonului
Îngrijirea echilibrată a gazonului este cheia principală în menținerea sănătoasă a acestuia. De fiecare dată când gazonul e tăiat, acesta pierde din nutrienți.
Nu fertiliza niciodată dacă este secetă, doar dacă ai sistem de irigație. Dacă nu a plouat de multă vreme, poți uda din abundență gazonul, după fertilizare, învigorându-l.
În timpul perioadei de creștere intensă, poți tăia gazonul în fiecare săptămână, ori la 10 zile, la o înălțime de 3–4 cm.
Nu tăia gazonul prea scurt în timpul verii, pentru a nu împiedica dezvoltarea normală a ierbii. Dacă tai prea scurt, vei afecta creșterea ierbii și, de asemenea, vei expune la soare firele de iarbă ce trebuie protejate.
De asemenea, nu tăia gazonul când solul este foarte ud, deoarece vei distruge structura solului. Este indicat să aștepți până ce gazonul este mai uscat.
Poți îndepărta de pe gazon iarba tăiată, dacă aceasta s-a uscat înainte.
Îndepărtarea mușchiului
Terenurile de iarbă sunt deseori invadate de mușchi din cauza climei. Acesta se regăsește, în general, în zonele umbrite, fără scurgere, sau în cele cu fertilizare insuficientă. Cauza apariției mușchiului se datorează, de asemenea, și tunderi greșite ale gazonului.
Pentru prevenirea și distrugerea mușchiului, se folosește îngrășământ împotriva mușchiului din gazon pentru o mai bună ventilație a solului. Produsul se împrăștie în mod egal pe toată suprafața gazonului, după care acesta se udă.
Mușchiul se va usca în câteva zile după folosirea agentului, moment în care poate fi smuls.
Vezi și Ce pomi este recomandat să plantezi în curte pentru umbră, fructe și estetică
Solul
Un gazon care creste pe un sol mai greoi va tolera seceta mult mai bine, decat un gazon care creste pe un sol usor si nisipos. Particlulele de argila au abilitatea de a retine apa, in timp ce in solul nisipos, apa se scurge, inainte ca radacinile plantelor de iarba sa le poata absorbi. Cantitatea de substanta organica este foarte importanta. Substanta organica actioneaza ca un tanc de apa, care imbunatateste structura solului.
Sursa: verdon