Cum protejăm draperiile de factorii nocivi din mediul extern

1

Ferestrele sunt conexiunea dintre noi și lumea exterioară, ele fac legătura între arhitectura casei și amenajarea  interioară a încăperii. Acoperirea ferestrelor cu draperii este importantă deoarece acestea nu numai că vor completa imaginea decorativă a camerei, vor atenua lumina zilei și vor împiedica vederea dinspre exterior spre interior. De aceea selecția și îngrijirea draperiilor au un rol esențial atât în ceea ce privește protejarea mobilierului și a intimității, dar și pentru propriul confort.

Cum protejăm draperiile de factorii nocivi din mediul extern

Pentru a avea mereu la fereastră draperii frumoase și curate vă oferim câteva recomandări de care să țineți seama în întreținerea acestora și pentru a vă bucura cât mai mult timp de ele. Soarele, praful și necurățarea draperiilor o perioadă mai mare de timp sunt factori care inevitabil în timp vor distruge țesăturile.

O primă recomandare de care să țineți cont se referă la decolorarea draperiilor datorită expunerii lor directe la soare. Mai rezistente la lumina soarelui sunt țesăturile deschise la culoare deoarece reflectă lumina soarelui; țesăturile închise la culoare în schimb atrag lumina razelor de soare iar intensitatea culorii se va reduce o dată cu trecerea timpului. Dacă aveți o cameră dispusă către soare este recomandat să folosiți draperii mai groase care vor împiedica intrarea căldurii în casă dar să fie de culoare deschisă, așa nu se vor decolora prea repede.

Cum protejăm draperiile de factorii nocivi din mediul extern

Un alt factor nociv este praful. Ca să preveniți depunerea prafului este indicat când trageți draperiile să le mișcați mai energic ca să nu se depună praful pe fibre. De asemenea o dată pe săptamână le puteți curăța cu aspiratorul folosind o perie specială, mai ușoară sau cu un pămătuf de șters praful.

Nu în ultimul rând, spălarea draperiilor este foarte importantă. Înainte de această operațiune verificați eticheta draperiilor pentru a ști la ce temperatură a apei se pot spăla sau dacă se pot spăla, în caz contrar se va apela la o curățare profesională. În mod normal se va alege un mod de spălare delicat cu rotații mai puține, la temperatura de aproximativ 30 grade C, ca să nu afecteze materialul. Nu trebuie să supraîncărcați mașina de spălat pentru o curățare eficientă. Draperiile de culoare închisă trebuie spălate cu un detergent care să nu decoloreze materialul.

După spălare se vor usca într-un mediu aerisit, pentru a nu reține umezeala apoi se vor călca pe dos, să nu se decoloreze țesătura; pentru materiale mai delicate folosiți o batistă umedă.

Sursa foto:  pinterest.com, lacosgroup.it, tendemonza.it

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here