De ce să construiești casa pe structură de lemn
O casă ”pe pâmânt” cu terasă și grădină este visul frumos al multora dintre noi. Dar până la decizia de a construi, nu se gândește nimeni la structură. Important este unde va fi casa, cât de mare, câte camere, cu bucătărie separată sau deschisă către living, cu terasă sau fără și alte astfel de alegeri care țin de design și confort.
Vând decizia este luată apar alte întrebări: cum construiesc să fie repede, bine și cât mai ieftin, ce trebuie să fac ca întreținerea să coste cât mai puțin, ce materiale aleg pentru o casă cât mai rezistentă, etc. Căutând răspunsurile descoperim că se poate construi și cu alte materiale decât beton și cărămidă, iar lemnul este unul dintre ele. Care sunt avantajele alegerii lemnului pentru structura de rezistență a casei, aflați în cele ce urmează.
Pot fi proiectate și finisate ca orice alt tip de casă
Este important de știut că o casă pe structură de lemn nu arată la exterior altfel decât una din beton sau cărămidă. Poate avea același design și finisaj pentru că lemnul structurii nu este vizibil, nu influențează aspectul exterior. Desigur, dacă vrem să avem grinzi vizibile sau să placăm casa cu lemn, nimic nu ne împiedică să o facem. Exact cum putem să o finisăm cu cărămidă aparentă sau tencuială. Există multe modele case din lemn care demonstrează acest lucru, fiind personalizabile 100%.
Se construiesc mai repede, costurile sunt mai bine controlate, iar șantierul este mai curat
Pereții acestor case sunt cadre din grinzi și stâlpi de lemn, rigidizate față-spate cu panouri cu rol structural. Se formează o cutie paralelipipedică foarte rezistentă. Această tehnică dă posibilitatea constructorului să facă pereții și planșeele în fabrică, în șantier fiind doar montate. Etapa din fabrică are avantajul prelucrărilor precise făcute cu echipamente performante și al controlului mediului, independent de capriciile vremii. Elementele prefabricate se transportă apoi pe șantier unde se asamblează cu precizie în timp scurt. Urmând această tehnologie, o casă pe un nivel de 100m² poate fi montată în mai puțin de o săptămână.
Construcția fiind din elemente din lemn, costul stabilit după proiectarea și calculele de rezistență nu se mai modifică decât dacă se schimbă proiectul. Nu există riscul să apară materiale în plus cum se întâmplă frecvent în cazul construcțiilor din beton sau cărămidă.
Lipsa materialelor ude care au nevoie de timp pentru întărire și uscare nu contribuie doar la reducerea timpului de construcție ci și la un șantier mai curat. Nu există cofraje și resturi de material întărit, iar resturile de lemn de la eventuale prelucrări în șantier sunt foarte reduse și recuperabile.
Sunt rezistente la cutremur
Lemnul este un material rezistent, dar ușor. Este de 3-4 ori ca ușor decât betonul sau cărămida. Folosindu-l pentru construcția structurii va rezulta o casă mai ușoară. Forța cu care acționează un cutremur asupra construcțiilor este direct proporțională cu greutatea lor, ceea ce înseamnă ca ea va fi cu atât mai mică cu cât casa va fi mai ușoară.
Comportamentul casei la cutremur este influențat și de elasticitatea materialelor din care este făcută. Lemnul este elastic, betonul și cărămida, nu. În urma deformărilor generate de cutremur, materiale rigide pot crăpa, iar bucăți se pot desprinde. Lemnul, datorită elasticitate, revine la forma inițială fără să crape.
Fundația este mai simplă și suprafața utilă mai mare
Rezultând o casă mai ușoară, nu va avea nevoie de o fundație foarte complicată. Comparativ cu case similare din beton sau cărămida, fundația va fi mai simplă, deci mai ieftină. De asemenea, pereții vor fi mai subțiri, dar la fel de rezistenți. Astfel, la aceeași amprentă la sol ca a celor din materiale clasice, casa pe structură de lemn va avea o suprafață utilă mai mare,
Sunt eficiente energetic
Datorită lemnului, casele pe structură de lemn sunt încă de la început calde și primitoare, fără senzația de umezeală rece dată de materialele umede. Cutia formată permite montarea materialului izolator în interior fiind bine izolate termic încă de când sunt înălțate. O casă bine izolată consumă mai puțină energie pentru încălzire/răcire, de aici și eficiența ei energetică.
Pentru a avea o casă bine făcută este nevoie și de un constructor care să cunoască foarte bine această tehnică. Deși folosirea lemnului în construcții nu este o noutate, materialele și tehnologia s-au perfecționat continuu pentru a obține case foarte performante. Constructorul trebuie să dețină o fabrică dotată cu echipamente performante și echipe cu experiență în astfel de șantiere. Nu vorbim de simpli constructori ci de producători căsuțe din lemn care pot livra elemente de construcție din lemn prelucrate perfect. Montajul va fi astfel perfect pe șantier, casa va fi rezistentă și bine închegată, iar lemnul va contribui la sănătatea fizică și psihică a locuitorilor ei.
Sursa foto: litarh.ro
Contact: office@litarh.ro
+4 0740 086 722