De unde cumperi cele mai bune motounelte de grădinărit

0

Compania STIHL anunță pentru 2016 un amplu plan de reamenajare a magazinelor, în care vor fi investiți peste 5 milioane de euro. Noul standard de magazin va fi aplicat la peste 100 de spații comerciale din rețeaua de peste 300 de magazine STIHL. Oficialii companiei spun că acest demers este unul absolut necesar, în urma extinderii rețelelor de bricolaj. Toată lumea cunoaște faptul că mare parte din motouneltele din aceste rețele sunt branduri care nu au notorietate, iar calitatea lor lasă de multe ori de dorit. Așadar, compania germană STIHL a simțit nevoia să contracareze această situație din piață și și-a reinventat modul prin care își comunică produsele la raft, dar și relația cu clienții.

Ioan Mezei, director general STIHL România: „Am propus dealerilor un concept revoluţionar pentru piaţa motouneltelor de reamenajare a spaţiilor comerciale şi de service. Cei mai mulţi au înţeles că trebuie să facă acest pas, mai ales ca răspuns la extinderea magazinelor de bricolaj, care vând produse similare. Astfel, anul acesta am avut parte de schimbări majore în ceea ce priveşte amenajarea spaţiilor comerciale STIHL, proces care va continua şi mai intens în 2016, când estimăm că o treime din reţea va fi reconfigurată pe noile standarde vizuale şi de calitate. Evoluţia din acest an s-a produs într-un context general de creştere a pieţei cu cel puţin 10%. Toate acestea ne arată că la STIHL România trăim cea mai dinamică perioadă din istoria companiei”

Magazin STIHL 2
Magazin reprezentativ STIHL

O particularitate specifică a noului concept este că are posibilitatea să fie extins la o treaptă calitativă superioară, doar pe suprafeţele de peste 100 de mp. Această extindere transformă magazinul respectiv în ceea ce  oficialii STIHL numesc „flagship store”.  Acesta este standardul cel mai ridicat pe care îl poate avea un spațiu comercial la nivel național, iar România este piaţa pilot pentru implementarea acestui concept de magazin reprezentativ STIHL. Practic în țara noastră nu s-a mai făcut așa ceva și se pare că nici în lume.  Oficialii STIHL estimează ca din cele 100 de magazine care vor fi reamenajate în 2016, 40 să fie de tip flagship store, adică unul în fiecare judeţ, intenția fiind ca în 2-3 ani să se ajungă la peste 60 astfel de spații comerciale STIHL

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here