Fă-ți casa semi independentă cu panouri fotovoltaice

1

În România se vorbeşte de multă vreme de producerea de energie pe cont propriu cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Instalate pe acoperişul casei ori în curte, acestea transformă energia solară în electricitate. Energia generată de panourile fotovoltaice poate servi la iluminat ori la încălzirea locuinţei. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor statul român oferă ghidul de finanţare cu 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice acasă. Ghidul a fost finalizat și înscrierile încep în luna martie.

„Ghidul este finalizat şi l-am trimis la Monitorul Oficial. Am preluat toate observaţiile făcute în perioada dezbaterii publice, au fost foarte utile. Dăm drumul la sesiunea de acreditare a instalatorilor, care se va termina în februarie, iar începând din luna martie doritorii se vor putea înscrie în program”, a spus preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică.

Tot preşedintele AFM a adăugat și câteva detalii referitoare la modificările survenite după dezbaterea publică. „Nu va mai fi obligatorie autorizaţia de construcţie. Este suficientă o ştampilă în urma unei expertize a unui expert autorizat în costrucţii”, a spus Brezuică. „Am scos şi pragul de 50 kW (pragul minim de experienţă solicitat anterior pentru instalatorii care se puteau califica să monteze instalaţiile fotovoltaice ca să se poată califica în acest program-n.red.) şi am introdus şi invertorul hibrid”.

Amintim că persoanele fizice interesate de montarea de panouri fotovoltaice acasă vor primi de la stat contravaloarea a 90% din preţul instalaţiei, dar nu mai mult de 20.000 de lei, potrivit „Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională”. Ghidul a fost lansat în august şi de atunci este în dezbatere publică.

Iată ce se finanţează prin acest program:
1. Cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente:
a) panouri fotovoltaice;
b) invertor;
c) materiale conexiuni;
d) structura de montaj a sistemului;
e) modul de comunicație;
f) contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic;
g) tablou electric curent continuu/curent alternativ.

2. Cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice.

3. TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

un comentariu

  1. […] În România se vorbeşte de multă vreme de producerea de energie pe cont propriu cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Instalate pe acoperişul casei ori în curte, acestea transformă energia solară în electricitate. Energia generată de panourile fotovoltaice poate servi la iluminat ori la încălzirea locuinţei. Pentru… Cititi mai multe aici: Fă-ți casa semi independentă cu panouri fotovoltaice […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here