Într-o lume în care timpul lasă urme adânci asupra artei, există oameni care își dedică viața să îi ofere o a doua șansă. Mihai Teodorescu, restaurator cu o experiență de peste un deceniu, este unul dintre acești gardieni ai trecutului. În atelierul său, liniștea și migala sunt esențiale, iar fiecare obiect spune o poveste care merită să fie salvată.
În culisele restaurării: Munca nevăzută care redă viață capodoperelor
În acest interviu exclusiv Casoteca, pătrundem în culisele unei meserii fascinante și descoperim secretele din spatele muncii nevăzute care readuce la viață capodoperele.
Mihai Teodorescu și-a descoperit pasiunea pentru artă în copilărie, când vizita șantierele tatălui său. A fost atras de ciment, nisip și de libertatea de a explora spațiile construcțiilor. Inițial, desena clădiri, iar familia sa a crezut că va urma arhitectura. În realitate, ceea ce îl fascina cu adevărat erau obiectele în spațiu și materialele folosite.
Mihai Teodorescu își creează lucrările pornind de la activitățile cotidiene. Fie că este influențat de joburile care îi dictează stilul de lucru, fie de motivele și procesele utilizate, fie de pauzele în care descoperă o cafenea care devine punct de interes în perioada în care lucrează la un proiect. În lucrările sale din anumite perioade, adaugă influențele joburilor respective. De exemplu, în perioadele de restaurare, adaugă elemente decorative și se gândește la teme precum castelul, goticul, armurile, săbiile, eroii și dragonii.
Descoperă și: Interviu Casoteca Petre Leescu: Procesul creativ în 4 simboluri: divinitatea, calea, adevărul și viața
De multe ori, obosit după o zi lungă, se relaxează jucându-se jocuri precum Dark Souls sau Elden Ring, dar în loc să progreseze în joc, face capturi de ecran cu elementele decorative pentru a le folosi ulterior în sculpturi. Dacă lucrează într-un birou, poate adăuga elemente figurative, inspirându-se din poveștile colegilor sau din viața de zi cu zi, iar uneori face video art sau portrete pe film.
Când a lucrat ca game-tester, a realizat lucrări video combinând scene din jocuri și elemente live prin green-screen și tehnici de televiziune. În esență, Mihai își aduce jobul în lucrările sale, integrând influențele și experiențele din activitatea profesională în creațiile sale artistice.
Restaurarea
Mihai Teodorescu explică faptul că șantierul este locul în care un restaurator se formează cu adevărat. El spune că, deși studiile universitare sunt importante, experiența practică este esențială. Poți învăța despre restaurare la facultăți din orașe precum București, Cluj, Timișoara sau Sibiu, unde vei avea multe cursuri teoretice, în special la Arte. După finalizarea studiilor, ajungi însă pe șantier, unde înveți să pui în practică ceea ce ai învățat.
Mihai menționează că poate ai învățat pictura murală, dar te pricepi mai bine la piatră, sau invers. El adaugă că a terminat Sculptura la București, dar acest lucru nu înseamnă că te poți considera expert doar pe baza teoriei.
Studiile sunt necesare pentru a obține atestatul, dar timpul petrecut pe teren este cel care formează un restaurator adevărat. Deși tehnicile și materialele de restaurare sunt un secret bine păstrat, Mihai subliniază că, indiferent câtă teorie ai învățat, nu poți să faci performanță fără experiență practică.
Mihai Teodorescu a început să lucreze în domeniul restaurării încă din liceu, când a restaurat Iconostasul bisericii ortodoxe din Valea Călugărească, Prahova. După o perioadă mai lungă, a restaurat o parte din camerele clădirii „Asociației Revoluționarilor 21 Decembrie” din București, vis-a-vis de Curtea de Apel.
De-a lungul carierei sale, a lucrat și la o serie de construcții private de pe Bulevardul Lascăr Catargiu și, pentru o perioadă scurtă de vară, a intervenit asupra Arcului de Triumf din București. Recent, Mihai Teodorescu a avut bucuria de a restaura Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, orașul său natal.
Acesta povestește că a avut o provocare semnificativă în cariera sa atunci când a lucrat toată iarna pe schelă, în condiții dificile de vreme rece. În plus, a fost șef de echipă într-un context aparte, având colegi de aceași vârstă cu tatăl său, fiind coleg de liceu cu fiicele lor.
Procesul de restaurare
Iată ce povestește despre procesul de restaurare al unui monument istoric:
”Avem în față o clădire, monument istoric. O comisie de la Cultură, primărie, finanțatori și un grup de firme de construcții care împreună formează o superputere de „overseers” care ne dictează termenul de execuție; ni se prezintă o serie uriașă de factori ce trebuie respectați și clar verificați cu inspecții, comisii, șefi și directorași; apoi urmează susținătorii: arhitecți și istorici pasionați de procesul de lucru, istoricul clădirii și viitorul ei în următoarea sută de ani.
Cetățeni curioși care vin să te viziteze în drumul lor spre punctul B, vin cu incursiuni sau cu probleme cu parcarea și gălăgia tipică unui șantier.
Pe partea practică, șeful de șantier și restauratorul atestat oferă o umbrelă procesului de lucru, ocupându-se de birocrație și de partea diplomatică în acest dans. În șantier, viața este departe de un vis romantic, schele, echipe de meșteșteri, specialiști, oameni cu școală și fără, toți țintiți spre un țel comun și mai toți așteptând remunerația.
Măsurăm toată suprafața clădirii, notăm absolut tot, centimetru cu centimetru, fotografiem fiecare element decorativ, hotărâm „martori” (elementele de decor originale ce sunt încă întregi și le putem păstra în original) și salvăm absolut tot ce putem din ce a fost. După ce am documentat fiecare centimetru al spațiului (fotografii, măsurători, desene, cercetări în documentele istorice ale monumentului), le strângem în arhivă, totul intră în calculator pentru procesare, se produc documente fizice și o echipă are task-ul de a păstra dovezile fiecărui pas din lucru și de a arhiva orice mișcare de pe șantier.
Rupem tot ce pică și, folosind aceleași materiale ca atunci când casa a fost ridicată, o recondiționăm la viață. Combinăm elemente de constructori, cu sensibilități artistice și sârguință de academici. Este un vârtej de ego-uri, skill-uri și procese tehnice de respectat.
Pe scurt, măsurăm clădirea centimetru cu centimetru, fotografiem tot, salvăm tot ce există din original, dezbrăcăm tot ce stă să pice, reparăm structura construcției ca la orice clădire, refacem elementele originale din decor și folosim materialele specifice timpului în care clădirea a fost construită. În final, va arăta ca în ziua în care a fost ridicată.
Sfat pentru viitori artiști
Mihai Teodorescu îndeamnă tinerii artiști să urmeze calea restaurării: „Go for it! Poți face totul mai frumos.
Îmi aduc aminte de Satu Mare acum vreo 15 ani, când s-a investit mult în restaurare și tot orașul vechi a înflorit. An de an, fațadele au readus viață acelui oraș superb. Nu mai trebuia să strângi din ochi și să-ți imaginezi arhitectura ce a fost, o vedeai chiar și fără să vrei.
Sfatul meu este să mergi, în liceu, vara 2-3 săptămâni pe un șantier, fie el de restaurare, fie o biserică la frescă, fie o construcție civilă. Betoane, salahor, zugrăveală, cară saci de moloz. Murdărește-te, suie-te pe schelă.
Dacă vrei să restaurezi, mergi la facultate, ai nevoie de ea. Caută un job de vară la restaurări, mergi pe șantiere, culcă urechea la bătrâni și dacă ți-e unul mai cald, stai din când în când peste program și află ce povești frumoase au oamenii de zis. Implică-te, poate dura o viață.”
