Mărgele de coral, arbustul polenizat de păsări colibri

0

Mărgele de coral (Eryhrina herbacea) este un arbust originar din sudul SUA și Mexic. Se ȋntȃlnește ȋn zone de coastă, zone nisipoase și crȃnguri.

Se mai numește suliţa cardinalului sau planta Cherokee.

Crește pȃnă la o ȋnălţime de 180-360 cm. Este cultivat pentru florile sale cu formă tubulară, roșii-portocalii, cu cinci petale, grupate ȋn inflorescenţe cu lungime de circa 30 cm. Ȋn mediul natural, ele sunt vizitate frecvent de păsări colibri.

Perioada de ȋnflorire ȋncepe primăvara și se continuă pȃnă toamna.

Frunzele plantei de un verde ȋnchis, au aspect de vȃrf de lance, lungime de 7-15cm și sunt lucioase. Tulpina și ramurile sunt acoperite de spini curbaţi.

Fructele sunt de tip păstaie. Au culoare neagra, lungime de 5-10 cm și conţin seminţe roșii, strălucitoare, care au fost sursa de inspiraţie pentru numele popular al plantei. Acestea rămȃn pe ramuri pȃnă iarna. Deși atractive, sunt toxice pentru om și animalele domestice. Ȋn Mexic, se folosesc la otrăvirea șobolanilor și a peștilor.

Numele știinţific al speciei provine din limba greacă și face referire la culoarea florilor, erithros ȋnsemnȃnd roșu.

Vezi și: Nemtisorul, una dintre vedetele gradinii de vara

Mărgele de coral-ȋngrijire

Face parte din plantele care nu necesită prea multă atenţie, fiind rezistentă la boli și ȋndurȃnd cu stoicism, neajunsurile. Condiţiile ideale pentru dezvoltarea sa constau ȋntr-un sol argilos sau nisipos, acid sau alcalin, umed, dar bine drenat și expus soarelui. Dacă e prea multă apă ȋn sol, rădăcinile sale putrezesc.

Tolerează seceta și o salinitate medie a aerului.

Pe perioada iernii, trebuie protejată de ger, iar udarea trebuie oprită. Se recomandă ca pentru ȋncurajarea creșterilor de noi crengi, să se realizeze tăieri periodice.

Se ȋnmulţește prin seminţe, butași și divizarea tufei.

Aspectul său recomandă arbustul pentru plantarea ȋn grădini de tip mediteraneean, grădini informale, aranjamente din parcuri și grădini.

Sursa foto:www.bluebellnursery.ca

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here