Îmi place să concep o casa de la zero, atunci când primesc planul terenului și îl văd pentru prima data, e o plăcere și o provocare să îmi pun în practica cunoștințele. Casa conceputa trebuie să fie în același timp conformă cu principiile mele, dar să placa și proprietarului, să fie adaptata terenului și zonei.
Dar și mai mult îmi place să mă ocup de casele vechi. Renovarea și consolidarea se poate face și pentru casele cu valoare istorică, nu doar pentru monumente istorice!
Sunt unul dintre arhitecții preocupați de arhitectura veche a orașului și de păstrarea ei, de aceea îmi plac proiectele de restaurare. Arhitectul poate vedea într-o construcție în ruină cum va arăta când va fi restaurată și cum a arătat inițial, și nu neapărat cum arată în prezent, când poate fi deteriorată sau chiar distrusă.
Multă lume crede că o construcție cu finisajele degradate este în pericol de prăbușire sau, invers, că o casă renovată superficial la fațadă, zugrăvită, este în stare bună. În realitate adevăratele problemele sunt de structură și sunt ascunse.
O casă veche „reabilitată” adică îmbrăcată în polistiren sau vată minerală nu mai lasă să se vadă niciuna dintre problemele de structură. Placarea cu polistiren, este ceva de neconceput pentru arhitectura istorică, e o soluție bună pentru construcțiile noi.
Bucureștiul de altădată
Ce am putut face prin forțe proprii a fost să fotografiez, încă din timpul facultății, clădiri istorice, ca o formă de păstrare prin imagine. Am fotografiat arhitectura istorică a Bucureștiului și rezultatul a fost albumul „București – Portretul unui oraș”, unde am prezentat în paralel tipuri de construcții, locuințe și edificii publice, de la ansamblu la detaliu, cronologic, începând cu secolul al XIX-lea până în prezent.
Capetele ornamentale prezentate aici, sunt sculpturi decorative de pe fațadele bucureștene. Acestea reprezintă zeități, îngeri, în general cu scopul de a proteja casa. Unele case au decorații de serie, altele unicat. În general, cei care au construit aceste case apreciau latura estetică la fel de mult ca latura practică a locuirii. Puse alături, elementele constitutive ale unei case – frontoane, cupole, ferestre, porți – ne dau o idee completă despre specificul arhitecturii locale din diferite perioade.
Casele aveau pe lângă ornamente și sculpturi și basoreliefuri pe fațadă. Dar după perioada de arhitectură neoclasică, Beauxarts și Art Nouveau, ornamentele au dispărut. Arhitecții moderniști au decretat că „ornamentul a murit” și arhitectura se vă baza pe linii drepte, forme geometrice (asemănătoare cubismului în pictură), dar și pe funcționalitate și mai puțin pe estetică. Blocurile și vilele moderniste nu mai au ornamente, cel mult ornamente metalice funcționale. Unele au basoreliefuri în același stil modernist/cubist – o nouă estetică sobră și bazată pe utilitate.
Prezentul este mai sigur, dar arată mai rău
Cred că avem multe de învățat din arhitectura istorică. Construcțiile se făceau pentru generații. Latura estetică era o preocupare importantă. În timp a rămas doar preocuparea pentru confort, iar esteticul a devenit secundar.
Românii nu prea știu să păstreze construcțiile vechi, considerându-le inutile. Mergând în orice capitală europeană, începi să înțelegi că cele mai valoroase construcții sunt cele vechi. Arhitectură nouă poate construi oricine – blocuri de birouri cu pereți cortină, locuințe standardizate, dar ansamblurile și casele vechi nu mai pot fi replicate.
Citește și: Paula Craioveanu, arhitect și artist: La granița dintre artă și arhitectură
Țara noastră fiind într-o anumită măsură în urma vremurilor, dorește să recupereze, să îmbrățișeze tot ce e modern, să înlocuiască radical, să construiască blocuri cât mai înalte, să folosească materialele noi chiar dacă în alte țări sunt deja perimate sau banale.
Modernizarea se poate face și altfel decât distrugând patrimoniul. Părerea mea este că blocurile noi ar trebui să fie amplasate în zone neconstruite încă. O inserție într-un țesut urban istoric, este greu de realizat. Trebuie în primul rând să respecte spiritul locului.
Dacă nu face asta, ar trebui să fie o lucrare excepțională, o formă futuristă, complet diferită de tot ce exista, asemenea arhitecturii lui Frank Gehry sau Zaha Hadid, nu arhitectura comercială, banală, repetitivă.
Dacă ne uitam la blocurile construite din anii ’90 sau conversii ale unor construcții anii ’70-’80… sunt acum niște construcții paralelipipedice uzate, plasticul, fibra de sticlă, aluminiul sunt degradate, placările din piatră reconstituită au căzut, și mai ales arhitectura și jocurile geometrice sunt simpliste și banale.
În proiectele noi, recomand ferestrele largi, înălțimile mai mari de nivel, mansarde spațioase, fațade echilibrate și materiale clasice. Prefer întotdeauna materialele naturale în măsura în care se încadrează în buget, bugetul fiind un aspect important în orice proiect. Toate acestea se răsfrâng în starea și energia pe care o va emana casa și asupra calității vieții.
De aceea, de fiecare dată când cineva apelează la mine în calitate de consultant în ceea ce privește stilul sau valoarea casei sau referitor la posibilitatea de restaurare sau reabilitare a unei clădiri, îi spun că aproape orice construcție se poate reface, există soluții pentru toate, atât pentru legarea pereților de cărămidă, cât și pentru îndepărtarea infiltrațiilor. Trebuie doar găsită soluția și aplicată.
Constructorii evită restaurările pentru că timpul și manopera sunt mai mari decât la o construcție nouă, dar materialele sunt cele de bază – cărămidă, ciment, var. Teoretic, o restaurare a unei clădiri trebuie să coste cu 30% mai puțin decât construcția nouă, dar din păcate constructorii fac în așa fel încât prețurile să fie mai mari și astfel proprietarii sunt descurajați.
În calitate de arhitect pot să spun sincer proprietarilor ce valoare are construcția și dacă trebuie restaurată sau doar reparată/reabilitată. Pentru casele vechi se recomandă cămășuirea la interior, astfel încât să nu afecteze fațada. Cel mai bine este că această cămășuire să se facă continuu, până în subsol. Inginerii de rezistență au soluții adaptate care pot salva orice construcție.
Casele vechi nu aveau structura de beton, dar se compensa prin ziduri groase de 37-50 cm și fundații de 70 cm. Bucureștiul fiind supus cutremurelor și având experiențele anterioare, ar fi trebuit să se extindă pe orizontală și nu pe verticală. Blocurile moderniste din anii ’30 au planșee de beton peste zidărie portantă continuă, nu au stâlpi de beton, ceea ce le face fragile.
Construcțiile au din ce în ce mai mult beton armat, sunt funcționale, dar nu sunt frumoase așa cum se înțelege prin termenul clasic, pentru că nici nu s-a mai pus această problemă, nefiind o cerință fără de care să nu se poată construi. În plus această latură estetică costă.
Inginerii calculează acum balansul structurilor de beton, planșee și cadre, la diferite forțe, deci simulea- ză cutremurele și ne asigură că armătura va rezista la întindere și la forfecare. Dar nu știm niciodată din câte direcții poate veni forța seismică. De aceea, casele și vilele parter, sau parter și etaj rămân cele mai sigure.
[…] Îmi place să concep o casa de la zero, atunci când primesc planul terenului și îl văd pentru prima data, e o plăcere și o provocare să îmi pun în practica cunoștințele. Casa conceputa trebuie să fie în același timp conformă cu principiile mele, dar… Cititi mai multe aici: Portretul unui oraș și misiunea unui arhitect – Povestea Paulei Craioveanu […]
[…] Citește și: Portretul unui oraș și misiunea unui arhitect – Povestea Paulei Craioveanu […]