Principalele motive pentru care te trezești dimineața cu fața umflată

1

Se întâmplă de multe ori să te trezești dimineața și, când te uiți în oglindă, să constați că ai ochii umflați sau chiar fața cu totul.

Această problemă poate fi deranjantă mai ales pentru femei, pentru că nu poți acoperi cu machiaj, așa cum se întâmplă în cazul coșurilor sau al petelor de pe piele.

4 motive pentru care te trezești dimineața cu fața umflată

Corpul nostru ne transmite tot felul de semnale, pe care nu ar trebui să le ignorăm. Orice modificare a aspectului pielii, ochilor sau feței ar trebui să ne pună pe gânduri.

Atunci când te trezești cu fața umflată, nu este doar o problemă de ordin estetic și este important să înțelegem de ce se întâmplă acest lucru și ce este de făcut. Iată câteva posibile cauze pentru această problemă!

Ai băut alcool cu o seară înainte

Consumul de alcool duce la inflamație în organism. Acest lucru nu se întâmplă doar în cazul organelor, ci și la nivelul țesuturilor și al pielii.

Mănânci prea sărat

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sarea reține apa în țesuturi. Dacă obișnuiești să pui multă sare în mâncare, te poți trezi cu fața, mâinile și picioarele umflate.

Deshidratare

Faptul că nu bei suficientă apă se poate vedea pe fața ta. Încearcă să bei 6-8 pahare de apă pe zi, dintre care unul imediat după trezire.

Alergiile de sezon

Dacă suferi de rinite alergice, unul dintre cele mai evidente simptome este umflarea feței, a ochilor și a buzelor.

Citește și: Tratamentul cu keratină acasă – cum se folosește și ce beneficii are?

Remedii pentru fața umflată de dimineață

În primul rând, este important să îți analizezi obiceiurile și să te asiguri că dormi suficient. Fața umflată poate fi și o consecință a lipsei de odihnă, care nu poate fi compensată de nimic. Apoi, pentru a scăpa de această problemă dimineața, spală-te pe față cu apă rece. Dacă problema persistă, poți masa fața cu un cub de gheață, pentru a reduce inflamația.

În cazul ochilor umflați, poți pune comprese reci, pentru a diminua cearcănele și aspectul de piele ”pufoasă”. Poți folosi dischete demachiante îmbibate în apă termală, pe care să le lași la frigider peste noapte. Un alt truc este să nu mai arunci pliculețele de ceai după ce se infuzează, ci să le pui la rece. A doua zi le poți folosi pentru a reduce cearcănele și umflăturile ochilor.

Sursa: ego.ro

un comentariu

  1. […] Se întâmplă de multe ori să te trezești dimineața și, când te uiți în oglindă, să constați că ai ochii umflați sau chiar fața cu totul. Această problemă poate fi deranjantă mai ales pentru femei, pentru că nu poți acoperi cu machiaj, așa cum se… Cititi mai multe aici: Principalele motive pentru care te trezești dimineața cu fața umflată […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here