Crossover-ul urban cu cele mai bune vânzări din Europa în 2016 (215.670 unități), se reinventează prin design și tehnologie, menținând totuși caracterul practic. CasoTeca îţi prezintă Renault lansează noul Captur în România.
Noul Renault Captur va fi disponibil clienților din România începând din luna iunie, dar comenzile se pot înregistra deja la distribuitorii autorizați.
Posibilități multiple de personalizare
Captur menține elementele esențiale care au contribuit la succesul său, inclusiv caroseria în două nuanțe. Posibilitățile de personalizare au fost însă extinse, iar clienții pot alege acum dintre peste 30 de combinații. Noul model face un pas mai departe în acest proces al diferențierii şi propune șase pachete de personalizare a interiorului și o diversitate de culori: Ivory, Ocean Blue, Caramel, Red și Satin Chrome. Pentru exterior sunt propuse cinci pachete: Ivory, Ocean Blue, Capuccino, Red și Atacama Orange (pentru șuruburile roților și protecțiile pentru pasajele roților).

Un plus de tehnologie pentru confort
Captur își păstrează caracteristicile cele mai practice, inclusiv sertarul Easy Life și tapițeria detașabilă. Nnoul model propune trei sisteme multimedia: Media Nav Evolution, Renault R-Link Evolution și sistemul R &Go, disponibil de la nivelul de intrare în gamă.
Pentru prima dată în segmentul său, Renault oferă sistemul de avertizare asupra unghiului mort „Blind Spot Warning”. Noul model vine şi cu sistemul „Easy Park Assist”. Ambele sisteme sunt disponibile pe versiunile superioare.
Gama de motorizări
Cu patru tipuri de motoare, diesel șibenzină, Noul Captur permite tuturor clienților să aleagă soluția potrivită. Versiunile diesel disponibile sunt: dCi 90 (disponibil cu transmisie manuală sau transmisie automată) și dCi110 cuplat cu o cutie manuală cu șase trepte. Echipat cu Stop & Start șisistemul de recuperare a energiei la frânare și decelerare, acest motor are o putere de 110 CP la 4000 rpm și un cuplu de 260 Nm la 1750 rpm. Motorul de 110 CP dCI se bazează pe o nouă arhitectură turbo cu inerție redusă, permițând un timp de răspuns foarte scurt, la turații joase.
Pentru versiunile pe benzină Renault propune: EnergyTCe 90 cu transmisie manuală și TCe 120 cu transmisie manuală sau automată. În plus față de cutia automată EDC cu dublu ambreiaj, această cutie manuală este dedicată clienților cu un buget mai mic. Bazat pe tehnologia injecției directe, a sistemelor turbo și Stop & Start, motorul livrează 205 Nm la 2000 rpm.