Tot mai multe cartiere rezidenţiale au facilităţi ca în centrul oraşului

0
Proiect de casa 117 mp, pret la rosu 17.550 euro. Sursa foto - CaseBineFăcute

Grădiniță, piscină, sală de fitness, terasă, magazin. Toate, la un pas de ansamblul rezidențial nou în care te poți muta. Aceastea sunt facilităţile pe care dezvoltatorii imobiliari le oferă clienţilor. Un studiu arată însă că anul aceasta, numărul proiectelor rezidenţiale care au diverse facilităţi, a crescut cu 40%, comparativ cu 2011.

Nu sunt deloc puțini nici cei care sunt convinși de această grijă a dezvoltatorilor și migrează dinspre cartierele aglomerate înspre cele de la marginea sau chiar din afara orașului, care au în proximitate acces la infrastructura de educație, comerț și timp liber de calitate. Asta deși locuințele care au aceste avantaje sunt, în medie, cu 20% mai scumpe. Dezvoltatorii se ocupă tot mai des și de asfaltarea drumurilor din zonă, pentru a respecta standardele clienților.

Tot mai multe cartiere rezidenţiale au facilităţi ca în centrul oraşului
Tot mai multe cartiere rezidenţiale au facilităţi ca în centrul oraşului

Facilităţi şi pentru cei de la marginea Capitalei

Este de remarcat faptul că, în jurul acestor ansambluri rezidențiale, se creează comunități omogene. Oamenii care locuiesc acolo au aproape aceleași caracteristici, același stil de viață. Uneori, chiar aceleași preocupări. Pe de altă parte, la cele din oraș, cumpărătorii se mulează pe cartierul sau zona în care se află ansamblul, susține Adriana Gheorghe, marketing manager DezvoltatorImobiliar.ro.

Studiul mai arată și că 60% dintre ansamblurile rezidențiale cu toate facilitățile incluse sunt formate din case. Prețurile încep de la 75.000 de euro și ajung până la 180.000 de euro. Acolo locuiesc, în principal, familii tinere cu copii.

Tot mai multe cartiere rezidenţiale au facilităţi ca în centrul oraşului
Tot mai multe cartiere rezidenţiale au facilităţi ca în centrul oraşului

 

Tot mai multe cartiere rezidenţiale au facilităţi ca în centrul oraşului

O locuință într-un ansamblu rezidențial din afara orașului, care dispune de facilități, este cu 30-40% mai ieftină decât o locuință similară din oraș. De exemplu, în zone centrale precum Unirii sau Tineretului, un apartament cu 2 camere și cu toate facilitățile incluse are prețuri începând de la 80.000 de euro. Pentru aceeași sumă, la marginea orașului primiți o casă cu suficient teren cât să aveți și grădină sau terasă.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here