Ștefan Aprodu a absolvit Colegiul de Arte „Dinu Lipatti” din București, la clasa de vioară a profesoarei Magdalena Ursu. În prezent, este student în primul an la Hochschule für Musik, Theater und Medien din Hanovra sub îndrumarea profesorului Krzysztof Wegrzyn:
„Cu doamna Magdalena Ursu, care m-a format de altfel din prima zi de vioară, am fondat o orchestră de tineret Dinu Lipatti, cu care am concertat, în calitate de dirijor, și am susținut o serie de concerte în țară, oferind astfel ocazia tinerilor muzicieni români să urce pe scenă în calitate și de membri ai orchestrei, dar și de soliști.
” Asta pentru că, după cum tot el motivează, „mediul academic în România funcționează miraculos în ciuda tuturor neajunsurilor. Nu sunt bani, nu există grijă pentru copiii ce vor să facă artă, totul cade pe umerii profesorilor dedicați, ai părinților, ai câtorva pasionați care îți mai deschid câte o ușă. După terminarea studiilor societatea noastră este sărăcită de accesul la artă. Și eu am suferit alături de colegii mei din cauza lipsei de acces la scenă în ultimii doi-trei ani. Ceea ce încerc să spun este că dacă faci din inimă ceva se mișcă și în celălalt ceva și a fost suficient să vreau și fac nu doar să stau să mă plâng.”
Dornic să deschidă ușile nu numai pentru sine, ci și pentru colegii de breaslă, Ștefan Aprodu este și masterand la cursurile de compoziție sub îndrumarea profesorului Dåsele Vådår Sevaidå la Norges Musikkhøgskole, compozițiile lui fiind deja „ușor geniale” după cum apreciază și maestrul Tiberiu Dragoș Oprea. Personal, am fost marcată de tabloul afectiv pe care mi l-a creat una dintre compozițiile bisurilor dându-mi oportunitatea de a afla cum i se descoperă creația, cum i se dez- văluie pentru a o materializa scriptic și sonor:
„Uneori îmi sună în minte o temă pe care mi-o notez, câteodată nu știu nici măcar cărui instrument o voi atribui, apoi începe broderia în jurul ei. Important este să știi să te și oprești, complexitatea poate strica un lucru ce putea fi bun tocmai prin claritatea simplității. Alteori însă îmi răsună în minte întregul ca și când ar fi fost deja scris și eu îl ascult direct, complet gata. Aud concomitent fiecare instrument cu notele lui și nu-mi rămâne decât să scriu iar atunci devin un fel de unealtă, un scrib care transcrie un mesaj ce vine de undeva din afara lui, cel mai probabil de Sus!”
Printre altele, Ștefan a fost desemnat unul dintre cei zece bursieri ai Academiei Române, distincție ce i-a fost oferită chiar în toamna acestui an, iar eu am încercat să aflu, prin experiența lui, cum oamenii înzestrați recunosc harul încă de la primii pași în viață și aleg în mod corect și complet vocația, pentru că, Ștefan Aprodu, este unul dintre cei numiți de societate „vârf de lance”.
Deși își dedică cea mai mare parte a unei zile studiului la vioară, perfecționării creațiilor și studiul complementar al sferei clasice, Ștefan are și alte pasiuni cărora se dedică prin comprimarea timpului fizic care îl dedublează din relativitatea muzicală în care respiră, fiind un pasionat de gătit și totodată gurmand, îndeletnicindu-se, printre altele, de la supă cu găluște până la sarmale și prăjituri, iar de când este student în Germania, a descoperit plăcerea mersului pe bicicletă, istoria și lectura fiind alte două pasiuni.
Citește și: Cum faci să-ți ajungă muzica la suflet
La doar 19 ani, violonistul nostru a cucerit orizonturi artistice internaționale și naționale, primind peste 80 de premii, unul dintre cele mai recente fiind Premiul al II-lea la prestigiosul concurs „George Enescu” câștigat în toamnă. Ștefan este o nemărginire de recunoștință pe care și-o exprimă față de ceilalți oameni care îl pun în valoare, el fiind suma și convergența celor care și-au pus amprenta uman și vocațional fiind factori definitorii în metamorfoza artistică, umană, creatoare, totodată bine ancorat în simțul proporției și al modestiei.
Concursul Enescu a fost confirmarea faptului că este un bun muzician și un bun interpret, că tehnica instrumentală, nivelul de înțelegere al stilurilor și capacitatea de a reda le deține și le îmbogățește, dar muzica e dincolo de toate acestea, concursul reprezentând doar o ușă către muzică, dar nu muzica în sine.
„Îmi iubesc vioara pe care cânt! Nu e perfectă dar e un sunet care mă reprezintă, iar când închid ochii și îmi derulez în minte un pasaj la vioară, vioara mea este cea care îmi sună în cap! Nu știu cum să explic mai bine, dar cred că relația cu o vioară este exact ca una pe care o ai cu o persoană pe care o iubești, cu o iubită, cu un iubit.
Tu te schimbi după ea și ea după tine, iar dacă există o altă vioară care trebuie să fie a mea sunt convins că aceasta va veni la mine în timp”, spune Ștefan Aprodu făcând referire la viorile de colecție ale lumii, așa cum alți violoniști români de renume internațional dețin prin concurs una (Răzvan Stoica – Stradivarius din 1729, Alexandru Tomescu– Stradivarius Elder-Voicu sau vioara Guarnieri a lui George Enescu – Gabriel Croitoru).
(Articolul integral poate fi citit pe LeadersTalk.ro)
