Alegerea corectă a balamalelor pentru uși: 3 criterii după care să te ghidezi

0

Atunci când te afli în proces de amenajare, îți dorești lucruri de calitate, cu un frumos aspect estetic. Îți dedici timp, energie pentru a achiziționa cele mai bune produse pentru locuința ta. De la vopseaua lavabilă, modelul de parchet, ușile casei și până la balamale, totul este ales de tine cu atenție pentru a te bucura în final de estetică și funcționalitate.

În acest articol îți vom vorbi despre alegerea balamalelor. Atunci când ai grijă chiar și de cele mai mici detalii, rezultatul este pe deplin mulțumitor. Balamalele, deși obiecte mici, permit închiderea și deschiderea ușii și îi susțin greutatea. Iată mai jos criteriile în funcție de care să le alegi.

  1. Tipul balamalei

Este important să cunoști ce tipuri de balamale se găsesc la ora actuală. Cu siguranță cu toții știm cum arată o balama, acel mic dispozitiv metalic care se fixează prin înșurubare pe toc și marginea ușii. Avem astfel în minte balamaua cu rulment. Dar balamalele pot arăta și altfel. De exemplu, există balamale ascunse care nu sunt la vedere atunci când ușa este închisă. Elementele sale componente se află în interiorul tocului și al ușii. Sunt silențioase și, în plus, față de balamalele tradiționale sunt ajustabile, au trei dimensiuni de reglare, ceea ce îți permite să modifici poziția foii de ușă. Dacă vrei cele mai bune balamale de uși, le poți achiziționa online, simplu și rapid.

  1. Materialul balamalei

Materialele din care sunt fabricate balamalele sunt diverse: aluminiu, oțel inoxidabil, alamă, cupru, bronz. Aluminiul reprezintă o alegere foarte bună, fiindcă are o rezistență mecanică ridicată și se comportă foarte bine la coroziune, având o durată lungă de viață. Totodată, balamalele din aluminiu au un aspect modern și nu necesită întreținere. Balamalele din inox sunt și ele o opțiune de luat în considerare. Pe lângă faptul că sunt durabile și rezistente la coroziune și zgârieturi, au un aspect deosebit, fiind și ușor de integrat, indiferent de stilul de design interior.

  1. Rezistența balamalei

O ușă poate avea trei sau patru balamale în funcție de greutatea foii de ușă (care este în strânsă legătură cu materialul din care este fabricată). Este important să știi că balamalele de ușă au portanțe diferite. Deci va trebui să le alegi în funcție de cât de grea este ușa. Sunt balamale cu portanțe începând de la 40 de kilograme, destinate pentru ușile de interior din lemn, balamale cu portanța începând de la 80 de kilograme pentru ușile secundare din lemn, aluminiu sau PVC și balamale care pot să suporte de la 100 de kilograme în sus, în cazul ușilor de exterior.

Prin urmare, pentru ca ușile tale să aibă o bună funcționalitate și o lungă durată de viață, acordă atenție modelelor diferite de balamale disponibile pe piață și pune preț pe calitate.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here