Blocul Rosenthal va fi consolidat prin PNRR

1
Clădirea Rosenthal
Clădirea Rosenthal

Imobilul din Calea Victoriei de la nr. 22-24, cunoscut ca Blocul Rosenthal, va fi consolidat cu finanţare din PNRR Componenta 5 – Valul Renovării, informează Primăria Municipiului Bucureşti într-un comunicat remis presei.

Clădirea Rosenthal
Clădirea Rosenthal

Clădire Ronenthal, emblematică pentru Capitală este în apropierea fostului Palat al Băncii Marmorosch din Centrul Vechi al Capitalei, cu o istorie de peste 100 de ani, care a devenit de curând primul hotel Autograph Collection de pe piața românească.

Proiectul vizează consolidarea seismică şi renovare energetică moderată a clădirii publice.

Clădirea din Calea Victoriei nr. 22-24, Sector 3, are regimul de înălţime S1+S2+P+8E şi este inclusă în Lista Monumentelor istorice.

Valoarea finanţării aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este de 41.434.452,34 lei cu TVA, iar proiectul demarat în luna ianuarie 2023 va fi implementat până la 30 iunie 2026.

Restaurarea și reconstrucția clădirilor vechi, esențiale pentru București

Blocul Rosenthal a fost construit în anul 1938, după planurile lui Radu Dudescu, la acea vreme arhitectul şef al Băncii Naţionale a României.

Timp de 30 de ani a găzduit „Casa de Pensiuni, Împrumuturi şi Ajutoare” a angajaţilor BNR. Din anul 1968, a fost sediul Băncii Române de Comerţ Exterior. După 1999, imobilul a rămas în paragină.

„Imobilul a fost printre primele din Bucureşti care avea prăvăliile retrase de la bulevard şi care a permis trecătorilor să circule pe sub coloane. Numele l-a căpătat de la magazinul cu porţelanuri de lux Rosenthal, pe locul căruia a fost ridicată clădirea. După consolidarea seismică şi renovare energetică moderată, imobilul va avea destinaţia de clădire administrativă pentru desfăşurarea de activităţi cu specific administraţie publică”, afirmă PMB.

un comentariu

  1. […] Imobilul din Calea Victoriei de la nr. 22-24, cunoscut ca Blocul Rosenthal, va fi consolidat cu finanţare din PNRR Componenta 5 – Valul Renovării, informează Primăria Municipiului Bucureşti într-un comunicat remis presei. Clădirea Rosenthal Clădire Ronenthal, emblematică pentru Capitală este în apropierea fostului Palat al… Cititi mai multe aici: Blocul Rosenthal va fi consolidat prin PNRR […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here