Casa japoneză, pentru admiratorii „Shogun”, și nu numai – VIDEO

1
Casa japoneza

Dacă îți place „Shogun” sau Japonia, în general, poate visezi chiar la casa japoneză. Proiectul pe care îl prezentăm aici se încadrează în arhitectura niponă, fiind foarte luminoasă datorită ferestrelor mari, dar și delicată, datorită mansardei.

Cu o amprentă de 80 de metri pătrați, proiectul are nevoie de patru luni pentru a fi finalizat, iar investiția se ridică la 80.000 de euro.

”Casa japoneză este luminoasă, iar ferestrele, largi, o fac să pară imensă. Grădina ce o înconjoară, de tip feng-shui, și pereții cu goluri rotunde îi dau intimitate”, spune arhitect Adrian Constantinescu, autorul proiectului.

Cum arată casa japoneză la exterior

B C D

Vezi și cum arată Casă industrială: proiect realizat din containere

Interior intim

Intimitatea din interior este accentuată de peretele perimetral, iar casa devine mai delicată (o calitate tipic japoneză, putem spune) datorită mansardării.

E H I

„Geamurile oblice îi dau o perspectivă superbă, acestea devenind balcoane, iar casa japoneză este modernă, simplă, cu finisaje cu aspect brut, dat de sticla, metalul, betonul și lemnul folosite”, mai spune Adrian Constantinescu.F

L M N O T

Pentru construirea acestui proiect se folosește beton, caramidă stâlpi și grinzi metalice și obloane de lemn.

Zona recomandată pentru casa japoneză este o curte mare, situată pe un deal, pentru o perspectivă superbă, într-un cartier cu mai multe astfel de curți, cu alei între pereții cu „cercuri” – te face să te simți în Japonia, a adăugat autorul acestui proiect.

casa japoneza
Casa japoneza

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here