Cel mai lung gard viu din lume avea peste 4000 de km lungime

Cel mai lung gard viu din lume, cu o lungime de 4030 km, lăţime de 4.3 m și ȋnălţime de 3,7 m, a fost plantat de britanici ȋn India, ȋntr-o ȋncercare disperată de a ȋmipedica contrabanda cu sare.

Gardul viu amenajat ȋntre 1840 si 1870, constituia de fapt o vamă cu 1700 puncte de control păzite de 12 mii de soldaţi. Scopul său era să oprească traficul cu sare.

Taxa pe sare fusese instituită ȋn secolul I ȋnaintea erei noastre și constituia o sursă de venit pentru locuitorii zonelor de coastă care făceau comerţ cu centrul ţării. În vest, sarea era extrasă din mlaștina sărată Rann of Kutch, aflată ȋn zona de coastă la Marea Arabiei, iar ȋn est, din zona Orissa.

La sfȃrșitul secolului XVIII, Compania Indiilor de Est cumpăra sarea și o vindea apoi ȋn pieţe la preţuri enorme. Un fermier trebuia să cheltuiască pe sare, ȋntr-un an, banii pe care ȋi cȃștiga ȋn 2 luni. Urmarea a fost dezvoltarea unor adevărate reţele de traficanţi. Aceștia o furau din depozite sau o aduceau din statele necontrolate de englezi.

Ca răspuns, britanicii au luat decizia de a instutui Linia vamală internă.

Vezi și: Tamarindul, aliment, medicament, sursa de lemn

Cel mai lung gard viu-realizare

Iniţial, au realizat un gard din crengi spinoase așezate în grămezi, gard care ȋn 1868, avea o lungime de 280 km. Șeful Vămii Interne din acea vreme, Allan Octavian Hume care era pasionat de botanică, și-a dat seama că dacă folosește plante spinoase, cu creștere rapidă, va scădea mult cheltuielile de ȋntreţinere și le va ușura munca angajaţilor săi.

A ales prunul indian (Oemleria cerasiformis), babool (Vachellia nilotica), karonda (Carisa carandas), cactusul pară și alte cateva specii locale. Pentru a le susţine dezvoltarea, a ordonat efectuarea unor șanţuri care să oprească inundaţiile, a adus pămȃnt roditor ȋn zonele cu sol sărac și a asigurat irigarea gardului. Cu timpul, acesta a ajuns la o lungime de 4300 km, practic ȋmpărţind India ȋn două. In zonele aride, era completat cu ziduri din piatră.

Numai că cererea era prea mare, iar contrabandișii au găsit soluţii să asigure necesarul de sare prin forţarea barierei verzi cu ajutorul vitelor și prin aruncarea sacilor peste acesta.

În plus, paza și posturile de vamă au creat multă bătaie de cap autorităţilor și au ȋncurajat corupţia.

Ministrul de finanţe al Marii Britanii declara că: “Acest gard viu este un sistem monstruos care nu ȋși găsește echivalent ȋn nicio ţară cȃt de cȃt civilizată”.

Au urmat cȃteva modificări la nivelul sistemului de taxe care au făcut contrabanda neprofitabilă.

La 1 aprilie 1879 Linia vamală internă a fost desfiinţată, iar gardul viu abandonat. După circa 10 ani, a dispărut în mod natural, rămȃnȃnd o amintire tristă ȋn mintea celor care fuseseră afectaţi de prezenţa sa.

Cȃt timp a existat, mare parte din populaţie a consumat cantităţi reduse de sare, sub dozele necesare, numărul persoanelor cu probleme de sănătate direct legate de concentraţia redusă de clorură de sodiu fiind ridicat.

Între 1870 și 1888 consumul de sare a crescut cu 50%, iar pȃnă ȋn 1911 s-a dublat.

Sursa foto: www.amusingplanet.com