Mai sunt două săptămâni până la sărbătorile de Paști și cu siguranță îți pregătești meniul. Recent, ți-a, arătat metoda naturală pentru vopsit ouă, fără chimicale, pe care o poți pune foarte ușor în practică. Dacă vrei totuși să pui pe masă ouă decorate deosebit, atunci iată cinci moduri inedite pentru a decora ouăle de Paști.
Poți să-ți impresionezi musafirii cu ouă de Paști inedite. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu poți repsecta tradiția și să vopsești și câteva ouă roșii. Iată cinci moduri inedite, dar și simplu de pus în practică. Masa de Paște va arăta mai colorată și te poți lăuda cu metodele aplicate.
Cinci moduri inedite pentru a decora ouăle de Paști
Decorează ouăle cu șervețel
O variantă foarte simplă, care nu-ți va da bătăi de cap este să decorezi ouăle deja fierte cu șervețel și adeziv pentru decupaj. Adezivul îl găsești în magazinele de hobby și costă circa zece lei. Mai ai nevoie de servețele cu floricele mai mici, pe care le găsești tot la magazinele de bricolaj, și de ouă albe. După ce ouăle s-au fiert, lasă-le să se răcească. Apoi decupează florile de pe servețel cu fundal alb, iar cu o pensulă aplică adezivul peste ele. Iată de frumoase sunt ouăle decorate în acest fel, în imaginile de mai jos.
Folosește dantela pentru modele
Pentru a obține modele inedite pe ouăle de Paști, folosește dantela. Alege dantela cu modele mici, pentru a se vedea bine și pe ou. Inainte de a vopsi ouăle, înfășură-le în dantelă. Poți folosi și materialul unei perdele mai vechi. La final vei obține ouă colorate cu modele spectaculoase! Iată mai jos câteva imagini care să te convingă.
Ouă de Paști vopsite cu … mătase
O altă metodă inedită este să vopsești ouăle cu mătase. Poi folosi bucăți mici de mătase colorată sau mătasea de la cravate. Cu cât sunt colorile mai puternice, cu atât mai bine! Taie bucata de mătase în pătrate suficient de mari cât să acopere întreg oul. Învelește oul cu partea de față a materialului și leagă-l bine cu ață petrecută pe toată suprafața lui. Apoi învelește oul într-o altă bucata de material alb, de preferință bumbac și leagă tot în același fel. Pune ouăle într-o oală, acoperă-le cu apă și adaugă trei linguri de oțet. Adu apa la punctul de fierbere, dă focul mai încet și lasă ouăle se fiarbă mai mult de 20 de minute. Scoate apoi ouăle pe un șervet de hârtie și lasă-le să se răcească. Îndepărtează apoi materialele și bucură-te de ouă!
Sursa foto: Sea Kidscoast CalendarSursa foto: Fox Flat
Model făcut cu elastic
O altă variantă simplă de a decora ouăle de Paști este să folosești elasticele. Astfel, înainte de a scufunda ouăle înn vopsea, poți trece cu un elastic peste ou, pentru a obține dungi albe. Metoda e similară celei în care se folosește dantelă.
Decorează cu plante
O altă metodă pe care o poți pune în practică este să decorezi ouăle cu plante. E o metodă pe care o foloseau bunicile noastre, dar care să rezultate surprinzătoare! Înainte de a vopsi ouăle, învelește-le într/o bucată de dres, sub care poziționezi deverse frunze sau flori! Iată rezultatul în câteva imagini mai jos.