Corsa – maşina SUPER dotată pentru româncele mereu pe fugă

07 octombrie 2017

La începutul toamnei am reuşit să pun mâna pe ultimul model Opel Corsa, o maşină sport, micuţă, perfectă pentru oraş.

Maşina care îmi era pregătită în parcarea de pe Timişoara (denumirea străzii) nu avea nici cutie automată şi nici portbagaj mare, însă avea Start & Stop pentru economisirea combustibilului şi era în 5 uşi. Un fel de maşină mică, dar nu cât un Aygo şi nici mare cât un Golf.

Profilul doamnei/domnişoarei care conduce un astfel de automobil are până în 40 de ani, lucrează într-un mediu în care face multă muncă de teren, are salariu mediu spre mare şi nu are mai mult de un copil. Asta în cazul doamnelor. Domnişoarele, în schimb, pot conduce o astfel de maşină imediat după ce au intrat în posesia permisului de conducere, pentru că se strecoară uşor printre celelalte maşini şi găsesc uşor loc de parcare (mai ales pe bordurile din dreptul şcolii sau facultăţii).

Mai mult, în timpul mersului îi poţi active senzorii de coliziune. Astfel, în momentul în care te apropii prea mult de maşina din faţă, Corsa încetineşte şi te anunţă că distanţa dintre voi e mai mică de 20 m.

Corsa cu cameră şi asistare la parcări

Acum, parcările le faci mult mai uşor cu noul model Corsa, pentru că are un sistem avansat de asistare la parcare şi cameră video pentru marşarier. Maşina mai este prevăzută şi cu scaune şi volan de încălzire pe care nu am avut ocazia, din fericire, să le încerc. De ce zic “din fericire”? Pentru că încă era cald afară, iar mie nu-mi place deloc frigul. Oricum, văzând minunăţiile astea de funcţii, îmi dau seama cât de veche e maşina mea…

În fine, înainte să returnez maşina, m-am gândit să “forţez vara” (deja eram la începutul lui Septembrie) şi am tras o tură, scurtă ce-I drept, până la mare. Nu ştiu ce ghinion a fost ăsta… dar imediat cum am ajuns acolo, a şi-nceput să plouă. Însă aici trebuie să vă spun cum s-a comportat pe autostradă maşina, nu cum m-a plouat pe mine.

Ei bine, de ajuns la mare, am ajuns repede (unu, era liberă autostrada şi doi, nu erau radare), dar nu pot spune că aş rezista într-o mini compactă pe drumurile noastre româneşti mai mult de două ore. De aici trageţi voi concluzia.

De ce e Opel Corsa făcută pentru români?

Simplu, este uşor de achiziţionat. Are un pachet mare de funcţii la preţuri accesibile. Opel a împlinit 155 de ani de la înfiinţare, iar maşinile pe care le-a produs de-a lungul timpului au dovedit că pot fi folosite şi achiziţionate de marea masă. Aş compara acest Opel Corsa cu ultimul Sandero la preţ şi la funcţiile pe care le au ambele.

Mai e un pic din an şi încă nu mi-am găsit maşina mai puţin mainstream pe care să mi-o achiziţionez… Cred că la final de an vă voi surprinde cu un top al maşinilor pe care le-am condus. 😉

VEZI SI: Fetele cochete aleg maşinuţele roşii

Iată specificaţiile tehnice ale ultimului Opel Corsa

Caroserie- hatchback

Litri – 1.0

C C- 999

Combustibil – fără plumb

Supraalimentare – turbo

Putere maxima CP – 115

Transmisie – manuală

Număr trepte – 6

Tracţiune – faţă

Viteza maximă (km/h) – 195

Acceleraţie 0-100 km/h (s) – 10.3

Configuraţie scaune- 2+3

Volum portbagaj (l) – 285

Norma de poluare – EU6

Consum urban (l/100km) – 6.3

Consum extraurban (l/100km) – 4.3

Consum mixt (l/100km) – 5.1

Nivel CO2 – g/km combinat- 11

 

(72 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook CasoTeca.ro:


Articole inrudite