Amenajarea camerei de școlar (6 – 12 ani) implică existenţa unui birou (calculator/imprimantă/bibiliotecă), patul se poate schimba cu o canapea extensibilă, dormitorul devine miniliving, deja începe să se întâlnească cu prieteni, colegi de joacă, ceea ce implică jocuri, console.

Trebuie să îi oferiți copilului şcolar mai multă încredere, independență și intimitate. Dacă până acum ați ținut sau nu cont de preferințele lui, de data aceasta chiar trebuie să le puneți în practică.
Sfaturi practice
În camera unui şcolar va apărea obligatoriu un spaţiu nou, destinat pregătirii temelor, păstrării ghiozdanului, cărţilor, caietelor, rechizitelor şcolare. De asemenea, e foarte important să vă gândiți la un iluminat adecvat al încăperii, la înălţimea mobilei, la culoarea ei etc. Toate detaliile contează! În cazul acesta, zona de studiu este esenţială. Masa de lucru trebuie să fie suficient de spaţioasă pentru a încăpea toate rechizitele. Cu timpul, elevul va trebui să efectueze anumite proiecte care vor necesita o suprafaţă de lucru mai mare (cel puţin o foaie A0).

În niciun caz nu este indicat să alegeți o masă rotundă. Aceasta nu e bună nici pentru lecţii, nici pentru jocuri. Coatele stau în aer, iar pieptul stă lipit de marginea mesei, ceea ce are un impact negativ asupra posturii copilului. Sfatul nostru este să optați pentru o masă sau un birou cu o formă regulată, dreptunghiulară. Scaunul trebuie să se ajusteze pe înălţime şi să aibă un spătar ergonomic. În privinţa luminii naturale sau artificiale, aceasta trebuie să cadă pe masă din partea stângă sau din faţă.

Dacă aceeaşi cameră este împărţită de doi fraţi, trebuie să luați în considerare că sunt totuşi două persoane diferite. În acest caz, puteţi să gândiți amenajarea ca pe o îmbinare a două stiluri diferite (băiat şi fată) sau să creați un cadru general, în concordanţă cu stilul de amenajare al întregii case. O bună idee pentru economie de spaţiu sunt paturile suprapuse. Eficientizare maximă a spaţiilor de depozitare – patul poate fi dotat cu sertar de lenjerie, iar cărţile se pot depozita pe poliţe suspendate. Este important ca fiecare frate să aibă o zonă de lucru sau de joacă al cărei utilizator exclusiv să fie, acest lucru va contribui la buna înţelegere a celor doi.
Atenţie la pereţi
Pereţii reprezintă un element important în ansamblul camerei. Dacă îi zugrăviți, încercați să folosiți culori calde şi, în orice caz, deschise. Fiind camera unui copil, puteţi apela la roz, verde, albastru, portocaliu sau chiar o combinaţie de culori. Dacă folosiți tapet, orientați-vă către unul colorat. Puteţi folosi şi fototapet.

Este foarte important să alegeți tema împreună cu destinatarul camerei deoarece la aceste vârste copii sunt interesaţi de cum arată camera lor, au deja personalitate şi păreri proprii. deseori va trebui să realizaţi o colaborare şi nu să impuneţi ideile proprii. Nu uitaţi că există tendinţe şi o modă şi pentru copii la aceste vârste. Sunt atraşi de supereroi pe care de cele mai multe ori îi doresc în camere sub formă de postere. Tot ca tendinţe, adolescenţii din zilele noastre sunt mai atraşi către ţesături mai simple, chiar uni iar câteodată şi spre modele mai sobre.
Câtă vreme spaţiul este gândit adecvat, în funcţie de preocupările şi nevoile vârstei, vă puteţi juca cu orice materiale doriți, cu printuri şi imprimeuri, astfel încât să creați un cadru plăcut, interesant şi pentru dvs., şi pentru copil.
[…] Amenajarea camerei de școlar (6 – 12 ani) implică existenţa unui birou (calculator/imprimantă/bibiliotecă), patul se poate schimba cu o canapea extensibilă, dormitorul devine miniliving, deja începe să se întâlnească cu prieteni, colegi de joacă, ceea ce implică jocuri, console. Alegeţi piese şi materiale realizând un… Cititi mai multe aici: Cum amenajăm camera şcolarului […]