Cum pregătim casa înainte să ne luăm un câine

0
Foto: topanimalsites.net

Aducerea unui câine în casă se poate transforma din momentul de bucurie la care aţi visat la o înşiruire de accidente şi pagube, în special în primele săptămâni, când căţelul nu este încă familiarizat cu regulile voastre. Pentru a evita bătăi prea mari de cap, ar fi util să pregătim puţin casa înainte de venirea noului membru al familiei. Iată câteva măsuri simple care vă pot scuti de multe necazuri mai târziu.

Amenajaţi un culcuş în fiecare cameră în care îi veţi permite câinelui accesul. Dacă are o alternativă, căţelul va fi mai putin tentat să puna stăpânire pe canapelele sau fotoliile pe care nu doriţi să se urce. Într-un final, câinele îşi va stabili camera şi culcuşul preferate de odihnă.

Este recomandat să familiarizaţi căţelul treptat cu noua lui locuinţă. La începutul convieţuirii nu este bine să îl lăsaţi liber în camerele în care aveţi mobilă ce poate fi stricată de un câine prea entuziasmat. În absenţa voastră câinele ar trebui lăsat într-o cameră în care nu poate face multe pagube, de preferinţă în bucătărie. Accesul la restul casei se poate face în timpul pe care îl petreceţi împreună. Atunci este şi momentul să arătaţi câinelui pe ce sacune, fotolii sau canapele nu doriţi să se urce. Pentru început se poate folosi şi o lesă pentru a-i atrage atenţia atunci când face ceva ce nu doriţi.

Pentru început, încurajaţi câinele să stea pe culcuşul lui atunci când va relaxaţi în aceeaşi cameră. Daca îl lăsaţi de la bun început să ocupe locul de lângă voi, pe canapea, mobila va deveni proprietatea lui, bună de ros şi zgâriat după cum pofteşte.

Nu vă temeţi să răsfăţati câinele cu jucării de la bun început. Jucăriile de ros sunt în special utile, permiţându-i câinelui să-şi consume energia pe altceva decât pantofii dumneavoatră sau picioarele scaunelor din sufragerie.

Dacă aveţi covoare în casă, poate ar fi mai bine să le rulaţi şi să le puneţi de-o parte, la începutul convieţuirii cu un câine. „Accidentele” vor fi inevitabile, iar până când căţelul învaţă regulile de mers la toaletă este bine să fiţi prevăzători. Mirosul de urină dintr-un covor de lână este greu de scos chiar şi dacă apelaţi la o spălătorie profesională.

Dacă aveţi perdele sau draperii care ajung până în podea, este bine să renunţaţi temporar la ele. De asemenea, atenţie la corzile storurilor, dacă atârnă până la o distanţă la care câinele poate ajunge. În cazul acesta nu mai vorbim doar de pagube, dar există şi riscul de strangulare.

Toate aceste măsuri se aplică cât timp câinele încă se mai învaţă cu tabieturile voastre şi voi cu ale lui. În scurt timp, grija va fi înlocuită de armonie, pe măsură ce câinele va deveni „de-al casei”.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here