Cum să îți faci un terariu

0

Nici vremea neprietenoasă, nici faptul că locuiești la bloc, nici orele multe pe care le petreci la birou nu trebuie să fie piedici pentru a fi aproape de natură. Amenajează-ți un terariu și te vei bucura în fiecare moment de frumusețea unei grădini naturale în miniatură!

Un terariu este o mini-grădină naturală, amenajată într-un vas transparent, din sticlă, care are următoarele avantaje: se realizează simplu și rapid, nu necesită o investiție mare, este foarte decorativ, se întreține ușor, îl poți muta fără probleme dintr-un spațiu în altul. Pentru punerea în operă a unui astfel de aranjament, care are rolul de a recrea la scară mică un peisaj natural sau un decor exterior cu o anumită temă, ai nevoie de: pietre decorative mari și mici, nisip, cărbune activ, pământ (ales în funcție de plante), plante, mușchi de pădure, alte elemente naturale (de exemplu, bucăți de lemn, conuri, ghinde, scoici etc.) și, opțional, decorațiuni.


Câteva sfaturi utile
Mai întâi de toate, este bine să știi că, pentru a obține un terariu reușit, trebuie să alegi cu atenție atât vasul, cât și plantele. Poți folosi foarte multe feluri de recipiente, fie închise (sticle, borcane, bomboniere, becuri), fie deschise (boluri, vaze, acvarii). Dacă îți place mai mult ideea de a amenaja mini-grădina într-un vas închis, va trebui să depui un efort mai mare, dar cu îndemânare, răbdare și câteva ustensile adecvate de care să te ajuți (bețe de bambus, pensete, pâlnie de hârtie etc.), vei crea o adevărată capodoperă. Spre deosebire de un terariu deschis, a cărui realizare are un grad de dificultate redus și care permite folosirea unei game mai largi de plante, un aranjament închis într-un vas de sticlă necesită preponderent plante care iubesc umiditatea.
Și pentru că tot am adus vorba de plante, cele mai recomandate pentru o grădină în miniatură sunt speciile „verzi”, deoarece se întrețin ușor, rezistă mult timp și au un ritm de creștere lent. De asemenea, foarte adecvate sunt exemplarele mici (cactuși, mușchi, ficus târâtor pitic, begonie pitică, feriga pelea), precum și speciile suculente, foarte populare în ultima vreme datorită diversității lor impresionante, aspectului deosebit și îngrijirii nepretențioase.
În schimb, ar fi bine să eviți plantele cu flori, mai ales dacă optezi pentru un terariu închis, întrucât îți va fi greu să îndepărtezi florile uscate.

Cum îl realizezi?


După ce te-ai decis asupra plantelor și vasului pe care le vei folosi și ți-ai procurat toate elementele de care ai nevoie pentru terariul tău, poți trece la treabă. Uite care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi:
1. Mai întâi pune pe fundul recipientului de sticlă un strat de pietre naturale sau nisip, care are rolul de a drena apa, după care adaugă cărbunele activ (îl poți cumpăra de la farmacie).
2. Peste cărbune așază cu grijă pământ de flori, modelându-l astfel încât să obții o pantă lină. Atenție, nu-l bătători prea mult, pentru a nu împiedica apa să circule!
3. Fă gropi în care pune plantele, apoi bătătorește ușor solul în jurul rădăcinilor. Dacă este necesar, mai adaugă puțin pământ.
4. Opțional, acoperă pământul cu un strat de mușchi de pădure.
5. La final, udă mini-grădina, iar ulterior completeaz-o cu elemente naturale (pietre, bucăți de lemn, conuri etc.) sau cu decorațiuni.

Cum îl îngrijești?
O grădină amenajată într-un recipient de sticlă închis nu necesită o îngrijire specială. În acest mediu, ca și în natură, plantele își creează propriul ecosistem, dezvoltându-se aproape independent. Mai exact, aici au loc procese precum fotosinteza, respirația și ciclul apei în natură. Tocmai de aceea, tot ce trebuie să faci este să uzi plantele din când în când, în funcție de necesitățile lor, dar nu în exces, întrucât în vas va exista oricum umiditate. De asemenea, este foarte important să așezi aranjamentul în apropierea unei ferestre, pentru a primi multă lumină naturală, dar nu în bătaia directă a razelor de soare. Nu în ultimul rând, atunci când plantele cresc, tunde-le cu o foarfecă, pentru a le păstra înălțimea dorită.

Citește și Întreținerea hidroizolației de pe acoperiș, toamna

 

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here