Internetul, un fenomen de masă

1
BRAT: Internetul a devenit o utilitate

Penetrarea Internetului a crescut exponenţial în ultimii ani în România. În prezent, la nivel naţional sunt 8,8 mil. de utilizatori, din care 6,5 mil. utilizează internetul în fiecare zi. 70% din populaţia oraşelor şi 44% din cea a satelor din România utilizează internetul. În mediul urban, consumul zilnic de internet pentru segmentul de vârstă 14-64 de ani a crescut de peste 7 ori din 2002 până în prezent, de la 8% la 56%.

Acelaşi procent, 56%, reprezintă procentul persoanelor ce locuiesc în gospodarii din mediul rural care au acces la Internet. Din acest punct de vedere, Internetul reprezintă a doua utilitate, după electricitate, la care locuitorii din rural au acces şi pe care şi-o permit.

Dintr-un mediu considerat elitist, accesat cu predilecţie de către tineri educaţi din oraşe mari, Internetul a devenit un mediu accesibil unei categorii de populaţie din ce în ce mai largi. Profilul actual al utilizatorilor de Internet se aliniază la structura populaţiei, eliminând discrepanţele generate de profilul primilor utilizatori.

Populaţia tânăra, cea a marilor oraşe, populaţia educată a atins deja pragul maxim. Creşterea numărului de utilizatori ai Internetului provine în prezent din rândul populariei adulte sau vârstnice, din oraşe medii şi mediul rural, din rândul populaţiei cu educaţie mai redusă. Utilizatorii de Internet se maturizează, îmbătrânesc şi capătă experienţă ca utilizatori: 76% dintre utilizatori folosesc Internetul de mai mult de 5 ani.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here