Mitsubishi a încrucișat Outlander cu supersportiva Eclipse: Eclipse Cross

0

Mitsubishi Eclipse Cross. Mitsubishi, ce e asta?! Când am auzit prima data numele ăsta de Mitsubishi m-am gândit că este vorba despre un model Eclipse ca ăla din NFS: două uși, tracțiune spate, 3 litri turbo. O sportivă de talie mare, un coupe adevărat. Ei bine, m-am înșelat. Dacă stau să mă gândesc bine, m-am înșelat, dar nu în toate privințele.

Mitsubishi Eclipse Cross este un coupe, un SUV coupe, are un propulsor pe benzină, turbo, are tracțiune și pe spate, și o poți numi sportivă utilitară?! Sau, să nu-i știrbești deloc din persoanlitate, o poți numi sportivă de distracție și, dacă insiști, și utilitară, că mașina este construită pe platforma lui Outlander, ceea ce o face un 4X4 veritabil.

Mașina, după cum se vede în poze, are plafonul ușor plonjat în spate, profil ce o poziționează alături de SUV-urile coupe foarte apreciate de o parte a șoferilor și a șoferițelor din România. Mitsubishi Eclipse Cross este mai scurt decât un Outlander, asta îl face mai manevrabil și ușor de parcat în oraș. Aliura înaltă a Eclipse Cross-ului se datorează platformei de SUV, lucru confirmat de transmisia integrală, cu posibilități de setare manuală.

Am avut norocul să megem cu un Eclipse Cross în timpul ”furiei albe” – asta e cea mai idioată sintagmă care a brand-uit iarna de la începutul lui martie 2018 – din zilele acestea. Norocul că am stat la volanul unei mașini care, setată fiind în modul 4×4, nu ținea cont de condițiile de iarnă, ba chiar, dacă voiai, te ațâța cu ușurință în care trecea peste nămeți.

Mitsubishi Eclipse Cross nu are un design ușor de digerat. Am auzit păreri extrem de virulente la adresa aspectului său. Dar un SUV coupe nu este neapărat frumos, sunt șoferi care numesc această clasă drept ”gândaci”. Nu este un gândac clasic Mitsubishi Eclipse Cross, este un coupe 4×4 capabil să accelereze ca un turism, poate ține loc oricând de BMW X4, Alfa Romeo Stelvio sau a altor mașini asiatice precum Hyundai Tucson, Toyota C-HR etc.

Benzină, 8 trepte și padele după volan

Din interior, Mitsubishi Eclipse Cross este tăcut și confortabil, propulsorul de 1,5 litri pe benzină îl face însă o ghiulea pe roți când apeși cu talpa de viking pedala de accelerație. Deși pare o extravaganță, motorul pe benzină este singura soluție acceptabilă pentru Eclipse Cross. Asta o înțelegi abia după ce faci câțiva zeci de km în mașină. Dacă mai punem în balanță cutia nou-nouță, în 8 trepte, și padelele din spatele volanului, propulsorul diesel nu mai are nicio șansă.

Citește cum arăta Mitsubishi ASX când l-a testat Bettina cu un an în urmă

Dar, e clar, dieseliștii vor comenta că o astfel de mașină va consuma mult. Mitsubishi Eclipse Cross, varianta testată, a reușit o medie de 10,8 litri la suta de km. Trebuie luate în calcul condițiile de iarnă severă, invitația permanentă la joacă prin nămeți și modul 4×4 permanent în care am mers, chiar dacă nu era neapărat cazul.

Dacă vorbim despre portbagaj, e adevărat, singurul sacrificat din cauza profilului coupe, Mitsubishi Eclipse Cross nu stă rău în comparație cu celelalte SUV-uri coupe, iar comparația cu un Outlander ar fi una complet eronată.

În final, noi dăm o notă bună mașinii, o notă mult mai bună după ce am testat-o, față de esitmarea de dinaintea testului. Mitsubishi Eclipse Cross, dacă va fi înțeleasă, ar putea fi un mare concurent pentru SUV-urile coupe din Europa.

Ce am testat de la Mitsubishi:

Dimensiuni – L x l x h4405 x 1805 x 1685 mm
Caroserie – nr. locuriSUV, 5 usi – 5 locuri
Transmisie / TractiuneINVECS-III CVT cu mod sport / 4WD
Motor: Tip/ nr. cilindri / nr.supape / Nivel polureMIVEC I/C T/C 4L DOHC / 16V / EURO 6
Capacitate cilindrica1.499 cmc
Putere maxima kW (CP)120 (163) / 5500 rot / min
Cuplu maxim250 Nm / 1.800-4.500 rot / min
Viteza maxima200 km / h
Acceleratie 0-100 km/h9,8 s
Combustibil / Capacitate rezervorBenzina fara plumb / 63 L
Consum (extraurban/ urban / mixt) *6,2 / 8,2 / 7,0 l/100 km
Emisii CO2 (extraurban/ urban/ mixt) *143 / 187 / 159 g/km
PRET *28.490 EUR (fara TVA)
*Optional: vopsea metalizata – 370 EUR (fara TVA)33.903 EUR (TVA inclus)

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here