Nemţișorul, una dintre vedetele grădinii de vară

1

Nemţișorul (Delphinum elatum) este o plantă erbacee, perenă, originară din Europa, nordul și centrul Asiei unde se ȋntȃlnește ȋn margini de pădure, văi și cȃmpii. Face parte din familia Ranunculaceae.

Numele știinţific al speciei vine de la delphis-delfin cu referire la forma bobocului de floare și elatus care ȋnseamnă ȋnalt.

Tulpina plantei crește pȃnă la 90-130 cm, iar frunzele sunt verzi-albăstrui, palmat lobate, cu 5-7 lobi dinţaţi. Florile care pot fi albastre, purpurii, roșii, albe, roz, galbene sau corai sunt grupate cȃte 25-100, ȋn raceme de 25-30 cm lungime.

Înflorirea are loc vara, ȋn iunie-iulie, atrăgȃnd insecte și colibri.

Vezi și: https://casoteca.ro/coacazul-ornamental-arbustul-care-atrage-pasarile-colibri

Nemţișor -ȋngrijire

Pentru o dezvoltare optimă se recomandă ca solul ȋn care se cultivă nemţișorul să fie umed, dar bine drenat, bogat ȋn minerale si expus razelor de soare.

Cum planta este ȋnaltă, iar tulpina destul de firavă, se recomandă folosirea unor structuri care să o susţină.

Înmulţirea se face prin seminţe semănate primăvara, după ce temperatura nu mai scade ziua, sub 13 grade Celsius.

Atenţie! Toate părţile plantei sunt toxice.

Se poate folosi pentru decorarea grădinilor, amenajarea bordurilor florale, dar și ca plantă de interior, adaptȃndu-se la creșterea ȋn ghivece.

Este sensibilă la secetă, vȃnturi puternice, atacul melcilor, fungilor și insectelor. Ca urmare, trebuie ȋngrijită și verificată periodic.

Efortul este ȋnsă pe deplin răsplătit de frumuseţea florilor, frumuseţe care a și condus la obţinerea unui număr mare de varietăţi. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt:

Blue butterfly cu flori albastre-purpurii. Este o varietate care tolerează bine temperaturile ridicate.

King Arthur cu flori roșii cu centrul bej;

Dasante Blue cu flori albastre-purpurii și tulpină mai scurtă, de maxim 85 cm;

Pacific giants cu flori albastre, albe, roz sau purpurii, ce ajung la 200 cm;

Summer Blue cu ȋnălţime de numai 35 cm și flori bleu;

Summer Stars cu ȋnălţime de 25-30 cm și flori albe;

Sursa foto: www.proctorsnursery.co.uk

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here